Israelul le cere libanezilor să se îndepărteze de obiectivele Hezbollah, anunțând „lovituri mai importante și țintite”

Data actualizării: Data publicării:
Imagine după un raid israelian în Liban. Foto: Profimedia
Imagine după un raid israelian în Liban. Foto: Profimedia

Armata Israelului i-a sfătuit luni pe cetăţenii libanezi să se „îndepărteze de obiectivele” Hezbollah din sudul Libanului, menţionând că raidurile vizând mişcarea islamistă „vor continua într-un viitor apropiat” şi vor fi „mai importante şi mai precise”, relatează AFP, Reuters şi dpa.

„Îi sfătuim pe civilii din satele libaneze situate în interiorul sau în apropierea clădirilor şi zonelor utilizate de Hezbollah în scopuri militare, cum ar fi cele folosite pentru depozitarea de arme, să se pună imediat la adăpost, pentru propria lor siguranţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari la un briefing, adăugând că armata israeliană va efectua „lovituri mai importante şi mai precise împotriva ţintelor teroriste implantate la scară largă în Liban”.

El a precizat că avertismentul vizează localităţi pe o distanţă de până la 80 de kilometri nord de graniţa israeliană şi a acuzat Hezbollah că a „transformat sudul Libanului într-un câmp de luptă”.

Tensiunile au crescut considerabil în ultimele zile, cu zeci de morţi şi mii de răniţi în Liban, cauzate de o serie de explozii atribuite Israelului, care au vizat pagere ale membrilor Hezbollah marţi şi miercuri.

Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică că mişcarea islamistă libaneză intră într-o „nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

„Am intrat într-o nouă fază”, de „reglare deschisă de conturi” cu Israelul, a declarat el în cadrul funeraliilor lui Ibrahim Aqil, un înalt responsabil militar al grupării şiite libaneze, ucis vineri în urma unei lovituri israeliene.

„Ameninţările nu ne vor opri: suntem pregătiţi pentru orice scenariu militar” în faţa Israelului, a adăugat el în timpul acestui discurs, care a constituit primul comentariu oficial din partea unui responsabil al grupării după raidul israelian.

Qassem a spus că atacurile de duminică ale grupării sale împotriva unor instalaţii de producţie militară israeliene şi asupra unei baze aeriene din nordul Israelului se înscriu în această fază de „reglare deschisă de conturi”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...