Iranul și Rusia „își amplifică cooperarea militară fără precedent”, avertizează SUA: Teheranul i-a livrat lui Putin peste 400 de drone

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, la pupitru in conferinta de presa
John Kirby. Foto: Profimedia Images

Iranul şi Rusia „sunt pe cale să îşi amplifice cooperarea militară fără precedent”, a afirmat, luni, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliul de Securitate Națională al guvernului american.

„Folosim instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a denunţa şi a perturba aceste activităţi şi suntem pregătiţi să facem mai mult”, a declarat el.

El a adăugat că Statele Unite vor anunţa noi sancţiuni în următoarele zile împotriva unor entităţi sau persoane implicate în aceste tranzacţii între cele două ţări.

„Este un parteneriat militar complet care este dăunător pentru Ucraina, pentru Orientul Mijlociu şi pentru comunitatea internaţională”, a acuzat el în cursul unei întrevederi cu mai mulţi jurnalişti.

„Continuă contactele între Iran şi Rusia cu privire la vânzarea de armament mai sofisticat, în special de drone mai perfecţionate”, a precizat purtătorul de cuvânt, estimând că, din august, Iranul a livrat Rusiei peste 400 de drone, în principal de tip Shahed.

În schimb, Statele Unite „nu au detectat nicio mişcare” legată de eventuala livrare către armata rusă de rachete balistice iraniene.

În sens contrar, în ceea ce priveşte ajutorul militar care merge din Rusia către Iran, SUA a făcut cunoscut că Iranul, pe lângă avioane de luptă ruseşti, „căută să cumpere alte echipamente militare, printre care elicoptere de atac, radare şi avionul de antrenament cu reacţie Yak-130”.

„Iranul caută să achiziţioneze echipament militar de câteva miliarde de dolari în total de la Rusia”, a subliniat el.

Guvernul american intenţionează să anunţe în curând noi măsuri „pentru a ajuta guvernele şi companiile să înţeleagă mai bine riscurile prezentate de programul iranian de drone şi practicile ilegale ale Iranului pentru a-şi procura componentele necesare”, a explicat John Kirby.

Scopul, în opinia sa, este de a încuraja luarea de măsuri pentru ca aceleaşi guverne şi companii să nu contribuie „din neatenţie” la fabricarea de drone iraniene.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri