Iranul începe un proces împotriva SUA, pentru presupusa implicare în „lovitura de stat militară” din 1953

Data actualizării: Data publicării:
Court of claims of Iranian thalassemia patients against the USA
Tribunalul va studia cazul prezentat de circa 402.000 iranieni împotriva a şase entităţi americane pentru rolul lor în răsturnarea lui Mosaddegh. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un tribunal iranian a început duminică un proces împotriva guvernului Statelor Unite şi a altor instituţii americane pentru presupusa lor participare la lovitura de stat din anul 1953, care l-a adus atunci la putere pe şahul Mohammad Reza Pahlavi şi l-a înlăturat pe premierul Mohammad Mosaddegh.

Tribunalul va studia cazul prezentat de circa 402.000 iranieni împotriva a şase entităţi americane pentru rolul lor în răsturnarea lui Mosaddegh, (lovitură de stat) care a consolidat guvernul monarhului pro-occidental Mohammad Reza Pahlavi până la Revoluţia Islamică din 1979”, a anunţat postul iranian Press TV, potrivit Agerpres.

Cei acuzaţi sunt Guvernul SUA, Departamentul de Stat, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Departamentul Trezoreriei, Camera Reprezentanţilor şi Rezerva Federală.

Potrivit plângerii, Washingtonul şi Londra „au conceput lovitura de stat militară prin încălcarea principiilor şi normelor internaţionale, amestecându-se în afacerile interne ale Iranului, cu intenţia de a-şi menţine influenţa şi puterea în guvernul iranian, asigurându-şi interesele şi jefuind ţara”, se arată în acelaşi anunţ.

De fapt, lovitura de stat a marcat începutul dominaţiei complete a Iranului de către SUA pentru a-l face mai dependent şi a-i împiedica independenţa şi progresul”, continuă acuzaţia.

Începutul procesului coincide cu împlinirea a 71 de ani de la lovitura de stat orchestrată de Regatul Unit şi Statele Unite împotriva popularului prim-ministru iranian Mosaddegh, care naţionalizase industria petrolului după ce nu a reuşit să ajungă la un acord cu britanicii asupra exploatării acesteia.

Sclavia, colonialismul, loviturile de stat şi intervenţiile militare sunt doar o parte a istoriei obscure şi ruşinoase a SUA şi Regatului Unit în afacerile internaţionale”, a transmis cu acest prilej într-o declaraţie Ministerul de Externe iranian.

Instanţele iraniene desfăşoară adesea procese împotriva unor instituţii sau persoane din SUA, fără ca sentinţele emise să poată fi puse în aplicare, acestea fiind mai degrabă acţiuni politice.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...