Iran trimite rachete și drone la granițe. Unitățile de luptă au fost suplimentate

Data actualizării: Data publicării:
drone karrar
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Iranul îşi întăreşte graniţele cu unităţi de rachete şi drone, pe fondul creşterii tensiunilor regionale, potrivit comandantului forţelor sale terestre, relatează DPA sâmbătă, preluată de Agerpres.

Unsprezece unităţi de luptă au fost, de asemenea, staţionate la frontiere pentru a asigura securitatea permanentă a ţării, a declarat sâmbătă şeful forţelor terestre, generalul de brigadă Kiumars Heydari, într-un interviu acordat agenţiei iraniene de presă de stat IRNA.

Cu toate acestea, Heydari a negat că ar exista o ameninţare externă distinctă la adresa ţării.

La trei luni de la începutul războiului din Gaza, tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să se intensifice. Observatorii sunt îngrijoraţi în special de situaţia din Marea Roşie, unde conflictul ar putea cunoaşte o escaladare majoră.

Miliţia şiită houthi din Yemen, care este susţinută de Iran, a atacat în mod repetat în ultimele săptămâni nave comerciale cu o presupusă legătură cu Israelul. Susţinute de Marea Britanie şi de alte guverne occidentale, SUA au răspuns prin bombardarea poziţiilor grupării islamiste din Yemen.

Preşedintele Joe Biden a declarat sâmbătă că Statele Unite au transmis un mesaj privat Iranului cu privire la houthi, susţinuţi de Iran, responsabili de atacarea navelor comerciale în Marea Roşie.

„L-am predat în privat şi suntem încrezători că suntem bine pregătiţi'”, a declarat Biden reporterilor la Casa Albă înainte de a pleca la Camp David, reşedinţa prezidenţială pentru weekend, relatează Reuters.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri