În jur de 216.000 copii au fost victimele abuzurilor preoților catolici în Franța, din 1950 și până astăzi, se arată în raportul final făcut public de o comisie independentă, conform BBC. Conform șefului comisiei, numărul abuzurilor ajunge la 330.000 dacă sunt adăugate și cazurile în care făptașii sunt membri non-clerici ai Bisericii.
Jean-Marc Sauve, șeful comisiei, a prezentat raportul, marți. Anterior, el anunțase un prim rezultat care arăta că aproape 3.000 de preoți din sânul Bisericii Catolice franceze au comis acte de pedofilie în perioada de după 1950.
El a precizat și că numărul crește la 330.000 atunci când se iau în considerare abuzurile comise membri non-clerici ai Bisericii.
Majoritatea cazurilor, însă, s-au petrecut cu mult prea mult timp în urmă pentru a mai putea fi cercetate penal conform legislației în vigoare în Franța.
Citește și: Raportul care zguduie Biserica Catolică: Cazurile de abuz sexual față de copii au fost mușamalizate pentru a apăra reputația Bisericii
Investigația independentă a fost cerută de Biserica Catolică Franceză în 2018, în urma unui număr de scandaluri legate de abuzuri din alte țări.
Conform lui Sauve, comisia a transmis dovezile spre procurori în 22 de cazuri în care mai putea fi începută investigația penală.
Printre membrii comisiei care au investigat abuzurile din sânul Bisericii franceze se numără medici, istorici, sociologi și teologi. Peste 6500 de victime și martori au fost contactați pe parcursul a doi ani și jumătate, iar raportul final este lung de 2500 de pagini.
Anterior, Biserica Catolică a introdus explicit în codul său legislativ pedeapsa pentru cazurile de pedofilie comisă de preoți, după o inițiativă a Papei Francisc.
Editor : Adrian Dumitru