Informațiile false despre imigranți răspândite de Donald Trump și ai lui pun vieți în pericol, spune Casa Albă

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Informaţia falsă răspândită între alţii de către Donald Trump potrivit căreia migranţi haitieni ar fura şi mânca animale de companie într-un oraş din Ohio ”pune vieţi în pericol”, a spus joi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Aceste declaraţii murdare pun vieţi în pericol” în ”comunităţile care sunt vizate prin aceste tentative de a le murdări”, a denunţat într-o conferinţă de presă zilnică Karine Jean-Pierre.

Cu toate acestea, partenerul de cursă al lui Donald Trump, J.D. Vance, îl susţine pe fostul preşedinte american, care a fost prins în flagrant delict de ”fake news” la dezbaterea de marţi cu Kamala Harris.

În realitate, acest zvon circulă de mai multe zile pe reţele de socializare.

Elon Musk a răspândit şi el acest zvon.

Primarul din Springfield, Rob Rue, a fost nevoit să dezmintă aceste fabulaţii. El a subliniat că ”noi nu am fost în măsură să verificăm acuzaţii specifice” în acest subiect.

J.D Vance a plusat pe acest subiect într-un interviu acordat NBC News după dezbatere.

”Numeroşi locuitori au spus că aşa e. Asta înseamnă pur şi simplu că primarul oraşului, cred, nu este la curent cu ceea se întâmplă pe teren”, a atacat el.

”Am auzit numeroşi locuitori din circumscripţia mea (el este un senator din Ohio) spunând că au văzut aceste lucruri cu propriii lor ochi, că au văzut răpiri cu propriii lor ochi, că au văzut gâşte luate din parcuri şi sacrificate”, a plusat el.

Publicaţia lcoală Springfield News-Sun scrie că originea acestui zvon pare să fie o simplă captură de ecran postată pe un grup local pe Facebook.

”Vecinul meu m-a informat că o prietenă şi fiicele ei şi-au pierdut pisica. La întoarcerea de la serviciu, ea şi-a întors privirea către o casă în care trăiesc haitieni. Ea şi-a văzut pisica spânzurată de un copac, ca la măcelărie. Ei o ciopârţeau să o mănânce”, se arată în mesajul unei navigatoare pe Internet care se prezintă drept o locuitoare din Springfield.

Contactat de site-ul Rolling Stone, un purtător de cuvânt al lui J.D. Vance a declarat că faptele evocate de către partenerul de cursă al lui Donald Trump se bazează ”pe un număr important de apeluri şi de e-mailuri în cursul ultimelor săptămâni din partea unor locuitori îngrijoraţi din Springfield”.

El nu a prezentat vreo sursă a acestei teorii.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...