Încercări disperate ale unui britanic de a recupera o unitate plină de bitcoini. A oferit 70 de milioane de dolari autorităților

Data publicării:
o moneda bitcoin peste bancnote de dolari
Moneda digitală Bitcoin. Foto: GettyImages

Britanicul care și-a aruncat, din greșeală, unitatea de stocare pe care se aflau sute de bitcoin, a oferit autorităților locale peste 70 de milioane de dolari pentru a-i permite să excaveze groapa de gunoi, în încercarea de a își recupera valorosul obiect, scrie CNN.

James Howells și-a aruncat unitatea pe care erau stocați 7500 de bicoini cu mulți ani în urma. El obținuse moneda virtuală prin minare, la momentul în care valoarea sa era foarte redusă. Acum, însă, el cere consiliului local din orașul Newport, Țara Galilor, să îi permită să excaveze groapa de gunoi unde crede că ar fi ajuns obiectul care acum valorează peste 200 de milioane de dolari.

Pentru a primi această permisiune, Howells s-a oferit să plătească autorităților un sfert din valoarea unității, despre care spune că ar putea fi distribuită către locuitorii orașului, o sumă de 70 de milioane de dolari. 

Howells a descoperit prima oară că nu mai avea hard-disk-ul în momentul în care monedele sale virtuale ajunseseră să valoreze în jur de 9 milioane de dolari. În valoarea actuală, cei 7500 de bitcoini ar avea o valoare de aproximativ 273 de milioane de dolari.

„M-am oferit să donez 25% din sumă, în jur de 71 de milioane de dolari către orașul Newport pentru a îi distribui către rezidenți dacă reușesc să găsesc și să recuperez bitcoinii”, a declarat Howells. Autoritățile locale i-au refuzat, însă, solicitarea.

După ce și-a descoperit greșeala, Howells s-a dus la groapa de gunoi pentru a încerca să găsească, cumva, unitatea de stocare pierdută. Și-a pierdut speranța când a văzut cât de mare este zona.

Acum spune, însă că a găsit o modalitate prin care poate recupera obiectul pierdut – el vrea să sape într-o zonă specifică a gropii, pe baza unui sistem de referință special care să nu încalce standardele de siguranță și de mediu.

Primăria a motivat că o astfel de operațiune de excavare ar avea un impact uriaș asupra mediului

Autorităţile locale au interzis însă realizarea unei astfel căutări care ar presupune operaţiuni de excavare a gunoiului.

„Consiliul local din Newport a fost contactat de mai multe ori din 2013 până în prezent în legătură cu posibilitatea recuperării unei componente de hardware IT care ar conţine bitcoini”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei.

„Prima oară s-a întâmplat la câteva luni după ce domnul Howells a realizat, prima oară, dispariţia hardului. Consiliul i-a explicat de mai multe ori domnului Howells că o excavare a locului nu e posibilă, deoarece ar produce un impact uriaş asupra mediului înconjurător”, a adăugat reprezentantul primăriei.

În cazul teoretic în care galezul ar primi totuşi o aprobare, costurile operaţiunii s-ar putea ridica la câteva milioane de lire sterline, fără ca nimeni să aibă certitudinea descoperirii obiectului pierdut şi, în special, a comorii virtuale aflate în interiorul său.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbate la naștere în maternitate. Cum au descoperit două femei că nu erau cine credeau că sunt
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Ce bani iei în plus la 1 ianuarie dacă ai PENSIE între 1281 lei și 6.000 lei? Creșteri și de 700 lei
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani