„Încătușați-mă, altfel iese rău”. Motivul pentru care un pilot a încercat să oprească motoarele unui avion în zbor și să-l doboare

Data actualizării: Data publicării:
Joseph David Emerson
Joseph David Emerson a fost inculpat pentru de 83 de capete de acuzare de tentativă de omor. Foto: Profimedia

Pilotul care a încercat să prăbușească un avion plin cu pasageri a făcut primele mărturisiri. El le-a spus anchetatorilor că a suferit o aparentă cădere nervoasă, arată documentele judecătorești citate de BBC.

Joseph David Emerson a fost inculpat pentru de 83 de capete de acuzare de tentativă de omor.

El stătea în cabina de pilotaj al unui avion Alaska Airlines în spatele căpitanului și copilotului, când a avut loc incidentul, duminică. Emerson era coleg cu cei doi piloți, dar călătorea ca pasager deoarece se întorcea din altă cursă aeriană.

Emerson le-a spus piloților nu se simte bine”, apoi a încercat să oprească motoarele avionului.

Dacă ar fi ajuns la manete, un sistem folosit pentru a lupta împotriva incendiilor la motoarele cu reacție ar fi fost activat și ar fi întrerupt alimentarea cu combustibil.

Unul dintre piloți s-a luptat cu Emerson până când acesta a încetat să mai opună rezistență și a fost scos din cabina de pilotaj. Întregul incident a durat aproximativ 90 de secunde.

Apoi, Emerson le-a spus însoțitorilor de bord: „Încătușați-mă chiar acum, altfel iese rău”.

Mai târziu a încercat să ajungă la mânerul ieșirii de urgență, în timp ce avionul se prregătea de aterrizare.

Un însoțitor de bord le-a spus anchetatorilor că l-a auzit pe Emerson spunând „a făcut-o lată” și că „a încercat să-i omoare pe toți”.

La aterizare, bărbatul a fost arestat imediat. El le-a spus polițiștilor că a avut o „cădere nervoasă” și nu dormise de 40 de ore.

„Am tras ambele manete pentru oprirea de urgență pentru că am crezut că visez și voiam doar să mă trezesc. Nu mă simțeam bine. Mi se părea că piloții nu sunt atenți la ceea ce se întâmplă. Nu părea în regulă”, a spus pilotul.

Recunosc ce am făcut. Nu contest nicio acuzație pe care vrețio aduceți împotriva mea, băieți", a adăugat el.

Emerson a făcut referire și la consumul de ciuperci psihedelice, potrivit documentelor judecătorești.

Un purtător de cuvânt al Procuraturii Statelor Unite a declarat pentru BBC că anchetatorii verifică ipoteza că Emerson se afla sub influența unei substanțe psihedelice în acel moment.

Avionul decolase de la Everett, Washington, și mergea spre San Francisco, California, cu 80 de pasageri la bord. După incident, aeronava a fost redirecționată către Portland, Oregon.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”