Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului: Pandemia nu este "cec în alb" pentru încălcarea acestor drepturi. Critica nu e crimă

Data publicării:
Pandemia de COVID-19 nu trebuie să fie un "cec în alb" pentru încălcarea drepturilor omului, a avertizat Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet
Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului. FOTO: Facebook Michelle Bachelet

Pandemia de COVID-19 nu trebuie să fie un "cec în alb" pentru încălcarea drepturilor omului, a avertizat Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, criticând "puterile nelimitate" adoptate de unele ţări, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Pot fi necesare măsuri de urgenţă pentru a răspunde acestei urgenţe de sănătate publică. Dar o situaţie de urgenţă nu este un cec în alb pentru a ignora obligaţiile în materie de drepturile omului", a subliniat Bachelet în cadrul primei reuniuni virtuale a Consiliului drepturilor omului de la Geneva.

"Măsurile de urgenţă trebuie să fie necesare şi proporţionale", a insistat ea, declarându-se "profund preocupată de adoptarea în unele ţări de puteri de urgenţă nelimitate".

"În unele cazuri, epidemia este folosită pentru a justifica schimbări represive ale legislaţiei obişnuite, care vor rămâne în vigoare multă vreme după încheierea urgenţei", a atenţionat comisarul ONU, fără a da nume.

Ea şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de măsurile adoptate în unele cazuri pentru a limita libertatea media şi libertatea de exprimare, avertizând că "pretinsa luptă împotriva dezinformării" riscă să fie folosită pentru a reduce la tăcere criticile.

"În anumite ţări, am văzut deja raportate cazuri de jurnalişti sancţionaţi pentru că nu aveau măşti, profesionişti din sănătate pedepsiţi pentru că au spus că nu au mijloace de protecţie şi oameni obişnuiţi arestaţi pentru că au publicat mesaje despre pandemie pe reţelele sociale", a denunţat Michelle Bachelet, amintind că "critica nu este o crimă".

Fosta preşedintă din Chile a lansat totodată un apel către toate guvernele "să sporească în mod considerabil accesul la informaţii şi statistici precise" cu privire la pandemie, subliniind că "transparenţa este primordială şi poate salva vieţi în cazul unei crize sanitare".

Cu acelaşi prilej, Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a îndemnat statele să protejeze populaţiile cele mai vulnerabile la criză, cum sunt deţinuţii, cei săraci, femeile şi migranţii. "Dacă nu este ţinută sub control, pandemia riscă să creeze inegalităţi şi mai mari", a adăugat Bachelet, reluându-şi apelul în favoarea unei relaxări a sancţiunilor internaţionale impuse unor ţări cum este Iranul.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
Care pensionari vor lua, totuși, bani în plus la pensie, deși guvernul a anunțat că le va îngheța?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...