Galerie Foto În supermarketurile din Shanghai rafturile sunt goale și nu se găsește mai nimic de mâncare. Oamenii se îmbulzesc la coadă pentru pâine

Data publicării:
magazine goale in shanghai
Efectele carantinei în Shaghai: oamenii stau la cozi uriașe pentru pâine. Rafturile supermarketurilor sunt goale. FOTO: Profimedia Images

În Shanghai se văd efectele carantinei instituite de autorități din cauza noului val de Covid-19. Din cauza restricțiilor anunțate, oamenii s-au grăbit să cumpere alimente și alte produse de bază. Rafturile magazinelor sunt goale, iar în supermarketuri nu se mai găsesc legume, fructe sau lactate.

De asemenea, oamenii stau la cozi uriașe pentru a cumpăra pâine sau ouă.

Jumătate din capitala economică a Chinei, Shanghai, este în a treia zi de carantină, pe care autoritățile au decis să o impună în două etape. Câte patru zile - mai întâi estul, apoi de vineri vestul metropolei cu 26 de milioane de locuitori. 

Efectele carantinei în Shaghai: oamenii stau la cozi uriașe pentru pâine. Rafturile supermarketurilor sunt goale. FOTO: Profimedia Images
Efectele carantinei în Shaghai: oamenii stau la cozi uriașe pentru pâine. Rafturile supermarketurilor sunt goale. FOTO: Profimedia Images

Carantina anunţată brusc de autorităţile din Shanghai duminică, împarte orașul în două timp de nouă zile, de-a lungul râului Huangpu, pentru a permite testarea „eşalonată”. Este cea mai amplă măsură de acest fel asociată COVID-19 care perturbă activitatea oraşului.

China a introdus cea mai extinsă carantină de la începutul pandemiei de COVID-19. Shanghaiul a fost închis în două etape de-a lungul a nouă zile, în timp ce autoritățile testează întreaga populație.

Până acum, autoritățile s-au abținut să închidă orașul pentru a evita destabilizarea economiei. Lockdown-ul din Shanghai presupune închiderea podurilor şi a tunelurilor şi restricţionarea traficului pe autostrăzi, în încercarea de a limita creşterea numărului de cazuri de COVID-19.

China a mai impus lockdown-uri care au afectat întregi provincii, dar populația lor avea posibilitatea să călătorească în interiorul zonei carantinate. Shanghai, capitala comercială a Chinei, având o densitate a populației foarte ridicată, este cel mai mare oraș care a intrat până acum în carantină, potrivit BBC.

Motor important al economiei Chinei, orașul Shanghai a încercat să dea curs apelului preşedintelui Xi Jinping de a minimiza impactul controalelor asociate COVID-19 asupra afacerilor şi a vieţii oamenilor.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri