În Franța toate femeile primesc gratis anticoncepționale până la vârsta de 25 de ani, începând cu 1 ianuarie

Data publicării:
anticoncepționale
Foto: Profimedia Images

În Franța toate femeile cu vârsta de până în 25 de ani vor primi gratuit anticoncepționale. Măsură anunțată pentru prima dată în luna septembrie a anului trecut de ministrul Sănătății, Olivier Veran, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, potrivit Insider.

De gratuitate vor putea beneficia toate fetele și femeile cu vârsta de până în 25 de ani, măsura extinzând practic un program deja existent prin care minorele aveau acces la contraceptive gratuite până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Măsura acoperă anticoncepționalele, plasturii contraceptivi, dispozitivele intrauterine și alte metode de contracepție, fiind estimat că în jur de 3 milioane de femei vor beneficia de aceasta.

Olivier Veran a declarat anul trecut că măsura va fi introdusă din cauza declinului folosirii contraceptivelor de către tinerele care au probleme financiare, acesta urmând a costa guvernul francez în jur de 25 de milioane de euro.

„Este de netolerat ca femeile să nu se poată proteja, să nu poată folosi contracepție fiindcă este prea scumpă, dacă aleg acest lucru”, a afirmat ministrul francez al sănătății.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri