Video&Foto Imagini cu salvatorii români care intervin în Antakya. În aceste ore încearcă să salveze un băiat de 16 ani blocat sub o clădire

Data actualizării: Data publicării:
salvatori romani intervin la cutremur in turcia
Salvatorii români care intervin în Antakya încearcă să salveze un băiat de 16 ani blocat sub o clădire prăbușită. FOTO: IGSU Facebook

Salvatorii români care intervin în Turcia în orașul Antakya încearcă miercuri dimineață să scoată de sub dărâmături un băiat de 16 ani. În timpul nopții au salvat un bărbat care rămăsese cu piciorul prins sub o grindă de beton. În același loc au găsit două persoane decedate.

În timpul nopții, echipa RO-USAR a intervenit înr-o zonă în partea de nord-vest a orașului Antakya, iar în urma acțiunilor de căutare desfășurate a fost găsit un bărbat de aproximativ 40 ani, cu un picior prins sub o grindă de beton. Bărbatul a fost scos în viață, în jurul orei 05.45 (ora locală).

Salvatorii români intervin în Antakya. FOTO: IGSU Facebook
Salvatorii români intervin în Antakya. FOTO: IGSU Facebook

În această locație au mai fost găsite, până în prezent, încă două persoane decedate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Miercuri dimineață salvatorii români execută o altă misiune, în aceeași zonă, pentru extragerea unui băiat de aproximativ 16 ani, prins sub o construcție prăbușită. Membrii echipajului încearcă să realizeze un culoar de intrare către victimă. Din informațiile primite, în această locație ar fi cel puțin două persoane decedate.

Salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență) fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune a intervenției echipelor venite în sprijin.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri