Haos în aeroporturile din India: 90 de amenințări cu bombă, primite într-o săptămână

Data publicării:
Numai sâmbătă, au fost raportate 30 de amenințări false, iar duminică au fost făcute cel puțin 20 de amenințări la adresa diferitelor companii aeriene.
S-au raportat 90 de amenințări false cu bombă în aeroporturile din India doar în ultima săpămână, provocând haos în rândul călătorilor și perturbări severe asupra zborurilor, după ce avioanele au fost blocate sau deviate de pe traseu. Foto: Profimedia

S-au raportat 90 de amenințări false cu bombă în aeroporturile din India doar în ultima săpămână, provocând haos în rândul călătorilor și perturbări severe asupra zborurilor, după ce zeci de avioanele au fost blocate, deviate de pe traseu, și escortate de avioane de luptă, relatează The Guardian.

Creșterea fără precedent a amenințărilor false cu bombă împotriva mai multor companii aeriene indiene și internaționale a provocat perturbări severe în industria aviației din India și a creat un sentiment de panică în rândul pasagerilor.

Numai sâmbătă au fost raportate 30 de amenințări false, iar duminică au fost făcute cel puțin 20 de amenințări la adresa diferitelor companii aeriene.

Reglementările impun companiilor aeriene să acționeze împotriva oricărei amenințări, ceea ce înseamnă că zeci de avioane au fost nevoite să-și modifice traseul și să aterizeze de urgență în țări terțe, cum ar fi Turcia sau Germania, sau să se întoarcă înapoi în India.

Ministrul aviației civile din India, K Ram Mohan Naidu, a descris creșterea amenințărilor false drept „o chestiune de mare îngrijorare” și a spus că cei „responsabili vor fi identificați și trași la răspundere”.

Amploarea amenințărilor din ultima săptămână depășește cu mult incidentele similare petrecute de-a lungul timpului în industria aviației din India înainte. Între 2014 și 2017, zborurile indiene au primit aproximativ 120 de amenințări cu bombă în total.

Oficialii securității aeriene au declarat că „o amenințare este dată prin intermediul rețelelor sociale sau printr-un apel telefonic, iar apoi brusc amenințări similare încep să apară într-un interval scurt de timp”, adăugând că, deși motivul nu este încă stabilit, fapta este menită să „deranjeze sectorul aviației, să creeze panică și să țină agențiile aeriene în alertă”.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri