Hamas a afirmat că negocierile pentru armistiţiu în Gaza trebuie să se bazeze pe planul Biden

Data publicării:
GAZA HAMAS ISRAEL
Foto: Profimedia Images

Organizația palestiniană Hamas a declarat că orice reluare a discuţiilor de încetare a focului cu privire la conflictul din Gaza ar trebui să se bazeze pe planurile anterioare, mai degrabă decât pe organizarea de noi runde de negocieri, transmite BBC preluat de News.ro.

Săptămâna trecută, mediatorii internaţionali din Qatar, Egipt şi SUA au îndemnat Israelul şi Hamas să participe la negocieri privind o încetare a focului şi un acord de eliberare a ostaticilor la 15 august.

Israelul a răspuns joi, afirmând că va trimite o echipă de negociatori pentru a lua parte la reuniune.

Negocierile au eşuat luna trecută, după ce au fost introduse noi condiţii la cadrul prezentat de preşedintele american Joe Biden în luna mai.

Într-un comunicat comun de săptămâna trecută, mediatorii au declarat că discuţiile ar putea avea loc la data de 15 august, la Doha sau Cairo. În comunicat era făcut un apel la Israel şi Hamas „să elimine toate lacunele rămase şi să înceapă punerea în aplicare a acordului fără întârziere”.

A fost precizat că un „acord-cadru” bazat pe „principii”, prezentat anterior de Biden la 31 mai, era gata - care propunea un acord care ar începe cu o încetare completă a focului şi eliberarea unui număr de ostatici.

Într-un comunicat, Hamas a răspuns presiunilor din partea mediatorilor și a solicitat elaborarea unui plan bazat pe „viziunea” lui Biden din luna mai - în esenţă, acceptând să reia negocierile din punctul în care s-au oprit, mai degrabă decât pe baza oricărei noi iniţiative.

„Mediatorii ar trebui să impună acest lucru ocupaţiei (Israelului) în loc să urmărească noi runde de negocieri sau noi propuneri care ar oferi acoperire pentru agresiunea ocupaţiei şi i-ar acorda mai mult timp pentru a-şi continua genocidul împotriva poporului nostru”, mai spune comunicatul Hamas.

Surse au declarat pentru BBC că introducerea unor noi condiţii israeliene - ca palestinienii strămutaţi să fie verificaţi atunci când se întorc în nordul Fâşiei Gaza, precum şi problema controlului coridorului Philadelphi care se învecinează cu Egiptul - au reprezentat puncte de blocaj.

BBC precizează că Hamas este deschis la reluarea discuţiilor la punctul anterior introducerii noilor condiţii.

Recentele lupte din Gaza şi uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, şi a unui comandant de rang înalt al Hezbollah au riscat să escaladeze tensiunile în regiune.

Duminică, armata israeliană a ordonat ca mii de palestinieni din Khan Younis, în sudul Gazei, să se mute în ceea ce a numit „zone umanitare”.

Ordinul de strămutare a urmat unui atac aerian israelian împotriva unei clădiri şcolare din Gaza, sâmbătă, care a ucis peste 70 de persoane, potrivit unui director de spital local.

Fadl Naeem, directorul spitalului al-Ahli, unde au fost transportate multe dintre victime, a declarat că aproximativ 70 de victime au fost identificate în orele de după atac - rămăşiţele multor altora fiind atât de grav desfigurate încât identificarea a fost dificilă.

Un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) a declarat că şcoala „a servit ca o facilitate militară activă a Hamas şi a Jihadului Islamic”, ceea ce Hamas neagă.

Purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că „diverse indicii ale serviciilor de informaţii” sugerează o „probabilitate ridicată” ca Ashraf Juda, comandantul Brigăzii de tabere centrale a Jihadului Islamic, să se fi aflat la şcoala al-Taba'een în momentul în care aceasta a fost lovită.

El a spus că nu este încă clar dacă acest comandant a fost ucis în atac.

Atacul aerian a fost criticat de puterile occidentale şi regionale, Egiptul afirmând că a arătat că Israelul nu doreşte să ajungă la o încetare a focului sau să pună capăt războiului din Gaza.

Israelul susţine că Hamas foloseşte infrastructura civilă pentru planificarea şi desfăşurarea atacurilor, motiv pentru care a ţintit spitale şi şcoli - locuri protejate de dreptul internaţional.

Hamas a negat în mod constant acuzaţiile.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...