Hackerii au început să returneze o parte din criptomonedele furate, în valoare de 600 de milioane de dolari, pentru că nu le pot folosi

Data actualizării: Data publicării:
ilustratie criptomonede
Hackerii au început să returneze o parte din criptomonedele furate. Foto: GettyImages

Hackerii au început să returneze o parte din cele 600 de milioane de dolari pe care le-au furat, în unul dintre cele mai mari jafuri de criptomonede din istorie. Aceștia au trimis un mesaj către Poly Network încorporat într-o tranzacție cu criptomonede, spunând că sunt „gata să returneze” fondurile. Mai mult de 4,8 milioane de dolari fuseseră înapoiați miercuri, în jurul prânzului. "Cred că acest lucru demonstrează că, deși poți fura cripto-active, încasarea lor este extrem de dificilă", a reacționat Tom Robinson, analist al firmei de analize blockchain Elliptic.

Infractorii cibernetici au exploatat o vulnerabilitate în Poly Network, o platformă care conectează diferite blockchain-uri, astfel încât să poată lucra împreună. Poly Network a anunțat atacul marți și a încercat să stabilească o comunicare cu hackerii, îndemnându-i să „returneze activele pirate”, relatează CNBC, citat de Mediafax.  Un blockchain este un registru de activități pe care se bazează diferite criptomonede. Fiecare monedă digitală are propriul blockchain. Poly Network susține că poate face ca aceste diferite blockchain să funcționeze între ele.

Într-o întorsătură ciudată a evenimentelor, hackerii au început miercuri să returneze o parte din fondurile pe care le-au furat.

Au trimis un mesaj către Poly Network încorporat într-o tranzacție cu criptomonede, spunând că sunt „gata să returneze” fondurile. Platforma DeFi a răspuns solicitând trimiterea banilor la trei adrese cripto.

La prânz, mai mult de 4,8 milioane de dolari fuseseră returnați.

„Cred că acest lucru demonstrează că, chiar dacă poți fura cripto-active, spălarea lor și încasarea este extrem de dificilă, datorită transparenței blockchain-ului și a utilizării analizei blockchain”, a declarat Tom Robinson, analist al firmei de analize blockchain Elliptic. „În acest caz, hackerul a concluzionat că cea mai sigură opțiune este returnarea bunurilor furate”.

Odată ce hackerii au furat banii, au început să îi trimită la diferite alte adrese de criptomonede. Cercetătorii companiei de securitate SlowMist au declarat că active cripto în valoare de peste 610 milioane de dolari au fost transferate la trei adrese.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Misterele „orașului subteran” din nordul Moldovei: tuneluri și catacombe medievale, viitoare...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Mersul pe jos scade riscul de boli de inimă, AVC și cancer. Cinci sfaturi simple pentru a face plimbarea...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025