Guvernul Italiei va anunța săptămâna aceasta un plan de relaxare a restricțiilor anti-COVID, începând de pe 4 mai

Data publicării:
Scene din viata de zi cu zi, in Milano, Italia
Foto: Profimedia Images

Guvernul italian va anunţa înainte de finalul săptămânii planul de revenire treptată, începând de la data de 4 mai, din izolarea impusă populaţiei pentru combatarea epidemiei de COVID-19, a indicat marţi prim-ministrul Giuseppe Conte, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

'Aş vrea să pot spune: să redeschidem totul. Imediat. Începem mâine dimineaţă ... Însă o astfel de decizie ar fi iresponsabilă. Ar face să crească într-un mod necontrolat curba contagiunilor şi ar anula toate eforturile pe care le-am făcut până acum', a scris Conte într-o postare pe Facebook. 'Trebuie să acţionăm pe baza unui plan naţional, care să ţină totuşi cont de particularităţile teritoriale', a adăugat şeful guvernului italian.

Măsurile de izolare, în vigoare din 9 martie, le impun oamenilor să nu iasă din case decât pentru deplasări absolut necesare şi au dus la închiderea majorităţii afacerilor italiene.

Guvernul se află sub presiunea grupurilor de afaceri şi a regiunilor mai industrializate din nord spre a permite o reluare treptată a activităţilor economice începând cu 4 mai, pentru a împiedica o catastrofă economică.

Ministerul de Finanţe se aşteaptă la o contracţie economică de circa 8% în acest an, conform unor surse citate de Reuters.

Potrivit lui Conte, relaxarea restricţiilor se va face pe baza unui studiu aprofundat şi a datelor ştiinţifice, nu pentru 'a satisface o parte a opiniei publice sau a satisface solicitările unor categorii de producători, ale unor companii individuale sau ale anumitor regiuni'.

"Relaxarea aduce cu ea riscul real al unei creşteri pronunţate a curbei de contagiune şi trebuie să fim pregătiţi să ţinem sub control această creştere la niveluri minime, astfel încât riscul de contagiune să fie tolerabil", a adăugat premierul italian.

Un astfel de plan trebuie să asigure nu doar că firmele respectă măsurile de precauţie necesare la locurile de muncă, dar trebuie şi să ia în considerare fluxul de lucrători pe care redeschiderea îl va genera şi impactul acestuia asupra transportului public, mai ales la ore de vârf.

"Relaxarea măsurilor trebuie să aibă loc pe baza unui plan bine structurat şi articulat", a subliniat Conte.

Luni, Agenţia de protecţie civilă a Italiei a raportat că numărul infectărilor a coborât la 2.256, cel mai scăzut nivel de peste o lună. Numărul total al deceselor a ajuns la 24.114, al doilea cel mai ridicat bilanţ din lume, după cel din SUA.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”