Grevă pe aeroportul din Berlin: Toate zborurile de miercuri au fost anulate

Data publicării:
Angajaţii aeroportului BER din Berlin au intrat miercuri în grevă pentru a cere majorarea salariilor
Foto: Profimedia Images

Angajaţii aeroportului BER din Berlin au intrat miercuri în grevă pentru a cere majorarea salariilor, astfel că operatorul singurului aeroport din capitala Germaniei a fost nevoit să anuleze toate zborurile programate pentru ziua de miercuri, transmite Reuters.

Ca urmare a acestei dispute, aproximativ 300 de decolări şi aterizări nu vor mai fi posibile ceea ce ar urma să afecteze aproximativ 35.000 de pasageri, a informat într-un comunicat operatorul aeroportului BER, potrivit Agerpres. Printre cele mai importante companii aeriene care utilizează aeroportul BER sunt EasyJet Plc şi Deutsche Lufthansa AG.

Sindicatul Verdi a cerut personalului de la sol, agenţilor de securitate şi angajaţilor operatorului aeroportuar BER să organizeze o grevă de avertisment pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de propunerile făcute de echipa manageriale la precedentele runde de negocierile salariale colective. Verdi vrea o majorarea salarială de 500 de euro pe lună pentru personalul de la sol pe parcursul următoarelor 12 luni precum şi bonusuri mai mari pentru agenţii de securitate care lucrează în week-end şi de sărbătorile publice.

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg a fost inaugurat în 2020, după opt ani de întârzieri. Peste 19 milioane de pasageri au trecut prin acest aeroport în 2020, comparativ cu cei aproape 49 de milioane de pasageri care au tranzitat anul trecut prin aeroportul de la Frankfurt.

Traficul aerian şi-a revenit după pandemie, o cerere explozivă fiind înregistrată în special în cazul călătoriilor de agrement. Această creştere a provocat haos în aeroporturile din Europa după ce operatorii aeroporturilor şi personalul de la sol au avut dificultăţi în a face faţă cererii.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri