Gluma care trimite un comediant chinez la reeducare. Ce a spus despre armata țării și președintele Xi Jinping

Data publicării:
Președintele Chinei Xi Jinping călătorește în picioare într-un automobil militar în cadrul unei ceremonii militare la Beijing, pe 30 septembrie 2023.
Comediantul chinez a glumit pe seama președintelui Xi Jinping și a armatei țării. Foto: Profimedia Images

Un comendiant chinez și-a anulat toate spectacolele și a promis că va trece printr-un proces de reeducare după ce a glumit pe seama armatei țării și a președintelui Xi Jinping, într-un spectacol care a fost aspru criticat de autorități, scrie CNN.

Li Haoshi a susținut sâmbătă un spectacol de stand-up, la Beijing. Comediantul a povestit cum s-a mutat de curând în Shanghai, unde a adoptat doi câini maidanezi.

Acesta și-a continuat povestea spunând cum cei doi căței, care sunt foarte energici, au fugărit o veveriță, un lucru care i-a amintit instantaneu de "opt cuvinte".

"Bun stil de lucru, capabili să câștige bătălii", a spus comediantul.

Această sintagmă este frecvent folosită în China pentru a descrie armata țării și a fost utilizată prima dată de președintele Xi Jinping, în 2013, atunci când și-a făcut cunoscute așteptările de la Forțele Armate al căror lider este.

O înregistrare audio arată că publicul a râs, însă un spectator nu a gustat gluma și s-a plâns de ea pe Weibo.

Această postare a stârnit o controversă online în urma căreia s-a sesizat Agenția Culturală din Beijing, care a lansat o anchetă asupra companiei Shanghai Xiaoguo Culture Media, care îl reprezintă pe comediant.

"Am suspendat contractul lui pe termen nedefinit", a transmis compania, care a adăugat că va "crește nivelul de educare și instruire printre actori pentru a menține ordinea în industrie".

De asemenea, presa de stat din Beijing a criticat dur, fără să-l numească însă pe comendiant, glumele care merg prea departe în rândul celor care fac stand-up.

"Îmi asum întreaga responsabilitate și îmi voi anula spectacolele pentru a reflecta profund și a mă reeduca", a transmis, la rândul său, comediantul Li Haoshi.

Artiștii care practică stand-up au devenit populari în China, în ultimii ani, în special în show-uri televizate.

Cei care se afirmă aici, cum a fost și cazul lui Li Haoshi, apar ulterior în spectacole de stand-up în diferite teatre.

Însă aceștia trebuie să urmeze un scenariu aprobat dinainte și să nu abordeze subiecte politice.

China a impus o cenzură strictă atât când vine vorba de spectacole live, cât și pe platformele online sau în media tradiționale.

De asemenea, din 2021, China a dat o lege în care incriminează insulta față de personalul militar.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri