Gestul curajos al unei actrițe din Iran, care s-a pozat fără vălul islamic: „Voi plăti orice preț pentru a-mi susține drepturile”

Data actualizării: Data publicării:
actrita
Una dintre cele mai cunoscute actrițe din Iran a postat miercuri pe rețelele sociale o fotografie cu ea fără vălul obligatoriu FOTO: Instagram

Una dintre cele mai cunoscute actrițe din Iran a postat miercuri pe rețelele sociale o fotografie cu ea fără vălul obligatoriu la femeile din republica islamică.

Aparentul act de sfidare este făcut de Taraneh Alidoosti pe fondul protestelor declanșate după moartea Mahsei Amini, care durează deja de câteva săptămâni. Tânăra iraniană, de origine kurdă, în vârstă de 22 de ani, a murit la mijlocul lunii septembrie, după ce a fost bătută în arestul poliției pentru că nu a purtat corespunzător vălul.

Alidoosti, una dintre cele mai cunoscute actrițe din Iran, care a susținut public protestele, a postat fotografia în care are capul descoperit pe pagina ei de Instagram. În mână ține un mesaj scris în limba kurdă: „Jin. Jiyan. Azadi.” (Femeie. Viață. Libertate.), relatează The Guardian.

Alidoosti este o vedetă în filmele regizorului premiat Asghar Farhadi, inclusiv The Salesman, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină în 2017.

Cu câteva zile înainte, tot pe Instagram, actrița a promis că va rămâne în țara ei cu „orice preț”, precizând că deocamdată n-o să mai lucreze pentru a putea ajuta familiile celor uciși sau arestați în urma protestelor. „Voi rămâne aici și nu am nicio intenție să plec”, a spus actrița de 38 de ani, care susține că nu are pașaport sau rezidență în străinătate. „Voi fi alături de familiile prizonierilor și ale celor uciși. Voi fi avocatul lor”, a spus ea. „Voi plăti orice preț pentru a-mi susține drepturile și, cel mai important, cred în ceea ce construim împreună astăzi”, a adăugat ea.

Alidoosti a fost o prezență importantă pe scena cinematografiei iraniene încă din adolescență și a jucat în filmul apreciatului regizor Saeed Roustayi, Leila’s Brothers, care a fost prezentat la festivalul de la Cannes din acest an. 

Ea este cunoscută ca o apărătoare înfocată a drepturilor femeilor și a drepturilor omului în Iran.

Starurile din cinematografia iranienă erau supuse presiunilor încă dinaintea pretestelor din această toamnă. Regizorii premiați Mohammad Rasoulof și Jafar Panahi sun arestați de la începutul acestui an.

Când alte proteste de amploare au avut loc în noiembrie 2019, Alidoosti a declarat că iranienii sunt „milioane de captivi”, nu cetățeni.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei