Germania oprește exporturile de armament către Kazahstan

Data publicării:
Soldat pe străzile din Almatî
Soldat care patrulează în Almatî, în timpul revoltelor din Kazahstan. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia images

Germania anunță că oprește exporturile de armament către Kazahstan, ca urmare a tulburărilor sociale și politice care au loc în această țară de la sfârșitul săptămânii trecut.

Anul trecut, au fost acordate 25 de licenţe pentru livrări de arme către Kazahstan, în valoare totală de aproximativ 2,2 milioane de euro. Aceasta este o valoare relativ scăzută, dar s-a considerat necesară oprirea exporturilor, având în vedere situaţia actuală, relatează Agerpres.

Zeci de persoane au murit, iar clădiri publice au fost jefuite şi incendiate, în special la Almatî, cel mai mare oraş şi centru economic din Kazahstan, în cele mai grave violenţe pe care le-a cunoscut fosta republică sovietică în cei 30 de ani de independenţă.

Cel mai mare val de proteste din ultimii ani a fost declanşat de indignarea faţă de creşterea semnificativă a preţurilor la carburanţi la staţiile de benzină din fosta republică sovietică, bogată în petrol şi gaze naturale, cu peste 18 milioane de locuitori. Acestea s-au transformat în proteste antiguvernamentale.

În replică, actualul președinte kazah, Tokaev, a demis guvernul înainte ca armata să intervină în oraşul Almatî, miercuri târziu.

La invitaţia lui Tokaev, o alianţă militară condusă de Rusia a fost desfăşurată în ţară într-un moment de mare tensiune în relaţiile Est-Vest: Rusia şi Statele Unite se pregătesc pentru discuţii săptămâna viitoare privind criza din Ucraina.

În contextul protestelor, autorităţile l-au reţinut pe fostul şef al securităţii Karim Massimov sub suspiciunea de trădare. Acesta este un apropiat al fostului preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev, în vârstă de 81 de ani, care a fost cel mai longeviv lider al unui stat ex-sovietic până când i-a predat preşedinţia lui Tokaev în 2019. Se crede că familia sa şi-a păstrat influenţa în Nur-Sultan, capitala construită special pentru acest scop, care poartă numele său, scrie Reuters.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...