Germania nu va livra avioane de luptă Ucrainei, afirmă ministrul german al Apărării

Data publicării:
Boris Pistorius vorbește la un microfon
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius. Foto: Profimedia Images

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a respins vineri posibilitatea livrării de avioane de luptă germane Ucrainei, în cursul reuniunii aliaţilor occidentali desfăşurate la baza aeriană americană de la Ramstein (Germania), a consemnat dpa.

Germania poate totuşi furniza piloţilor ucraineni aeronave pe care să le poată opera prompt şi cărora să le poată asigura service pe plan local, a menţionat Pistorius, în timpul convorbirilor axate pe coordonarea livrărilor de arme către Ucraina.

"Nu e ca şi cum ai schimba o maşină de închiriat cu alta", a adăugat el, referindu-se la diferenţele dintre avioanele de luptă ale celor două ţări.

Aeronavele germane Tornado şi Eurofighter au capacităţi diferite de cele necesare în Ucraina, a precizat ministrul german, potrivit Agerpres.

Joi, Boris Pistorius a reacționat la declarațiile lui Volodimir Zelenski și Jens Stoltenberg privind o posibilă aderare a Ucrainei la NATO. Oficialul german a spus că „nu este momentul” pentru a se purta această discuție dar că „ușa este întredeschisă”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...