Germania anunță că nu primește migranții de la granița UE: „Trebuie conduși înapoi în țările lor de origine”

Data publicării:
migranti la granita
Migranți care se îndreaptă spre granița dintre Belarus și Polonia. Foto: Profimedia Images

Germania nu intenționează să-i primească pe refugiații de la granița Belarusului cu Uniunea Europeană, iar aceștia „ar trebui să fie conduși în siguranță înapoi în țările lor de origine”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

„Ceea ce ar trebui să se întâmple este ca migranţii, cu sprijinul autorităţilor lor naţionale respective, să fie conduşi în siguranţă înapoi în ţările lor de origine”, a spus oficialul german, conform Agerpres.

Întrebat despre cum s-ar putea proceda în cazul acelor migranţi pentru care guvernele lor nu-şi asumă responsabilitatea, el nu a dat un răspuns clar, afirmând că deocamdată se lucrează la „soluţia descrisă”, întrucât aceasta este „calea adecvată”.

Potrivit estimărilor autorităţilor poloneze, în jur de 2.000 de migranţi care încearcă să ajungă în vestul Europei se află în tabere improvizate la granița dintre Polonia și Belarus, majoritatea venind din Irak, Siria şi Yemen. Autorităţile de la Varşovia se aşteaptă la noi încercări ale migranţilor de a forţa trecerea graniţei, unde sunt desfăşurate importante efective ale forţelor de ordine poloneze.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin a apreciat pozitiv discuţia telefonică pe care şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avut-o cu ministrul de externe bielorus Vladimir Makei. „Este important să se desfăşoare astfel de conversaţii pentru a ajunge la o soluţie umanitară şi paşnică a conflictului pe care l-a declanşat Belarusul”, a spus Seibert, cu referire la valul de migranţi ilegali orchestrat de Aleksandr Lukaşenko drept represalii pentru sancţiunile europene.

În acest timp, purtătorul de cuvânt al MAE german, Christofer Burger, a declarat că eforturile Berlinului pentru soluţionarea acestei crize încep să dea rezultate, dând ca exemplu faptul că ameninţarea cu „sancţiuni dureroase” din partea UE a determinat mai multe companii aeriene să renunţe la transportarea cetăţenilor irakieni sau sirieni către Belarus.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri