Gazprom susține că Polonia cumpără în continuare gaz rusesc prin intermediul Germaniei, după ce a fost sistată livrarea directă ca urmare a refuzului de a plăti în ruble. Purtătorul de cuvânt al companiei rusești a spus, joi, că 30 milioane de metri cubi de gaze circulă din Germania către Polonia, prin conducta Yamal-Europa.
Polonia „pretinde că nu mai are nevoie de gaz rusesc şi că nu va mai cumpăra, dar nu aceasta este realitatea”, a spus purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, citată de Agerpres. Potrivit lui Kuprianov, 30 de milioane de metri cubi de gaze circulă din Germania către Polonia în fiecare zi, prin conducta Yamal-Europa.
Comentariile sale intervin la o zi după ce Gazprom a anunţat că a suspendat livrările de gaze către Polonia şi Bulgaria pentru că ambele ţări nu au făcut plata în ruble în conformitate cu solicitările lui Putin.
Rusia a transformat furnizarea de gaze naturale într-o armă politică de șantaj împotriva țărilor occidentale care i-au impus sancțiuni după invadarea Ucrainei.
Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a numit întreruperea furnizării gazelor un „atac direct” asupra ţării sale şi a adăugat că ea are suficiente rezerve de gaz.
În martie, dictatorul rus a cerut ca statele occidentale să deschidă conturi la Gazprombank pentru a plăti aprovizionările cu gaz rusesc în ruble, spunând că în caz contrar livrările către ţări „neprietenoase” vor fi oprite.
Putin a semnat un decret care prevede că sumele pot fi plătite în continuare în contul rusesc în euro sau dolari, convertite apoi de Gazprombank în ruble şi transferate la Gazprom.
Editor : Adrian Dumitru