„Frică, mizerie și foame”. Ostaticii Hamas au povestit despre chinul teribil pe care l-au îndurat în captivitate

Data publicării:
Emily Hand își îmbrățișează tatăl după eliberare
Emily Hand a fost eliberată după săptămâni petrecute în captivitate. Fetița a împlinit 9 ani în timp ce era prizoniera teroriștilor. Foto: Profimedia Images

Ostaticii eliberați recent din captivitatea Hamas au început să vorbească despre perioada îngrozitoare pe care au îndurat-o cât timp au fost ținuți cu forța de teroriști în Gaza – obligați să doarmă pe bănci de lemn în camere mici unde se sufocau din lipsă de aer, nemâncați și uneori obligați să reprivească scenele masacrului odios din 7 octombrie, relatează BBC.

Peste 60 dintre cei 240 de oameni răpiți de Hamas și duși în Gaza au fost eliberați în ultimele zile în urma acordului pe care Israelul l-a agreat cu gruparea palestiniană.

Puțini au vorbit direct despre experiența terifiantă prin care au trecut, iar cei care au făcut-o - fie ei înșiși, fie prin rudele lor – vorbesc de o perioadă care i-a afectat profund și emoțional dar și fizic. Mărturisirile celor eliberați din Gaza – ajunse în public în principal cu ajutorul rudelor lor – arată o imagine șocantă a unor săptămâni petrecute în mizerie, nesiguranță și frică.

Una dintre ostatice, Ruti Munder, de 78 de ani, a aflat că fiul ei a fost ucis în Israel după ce a ascultat la un radio folosit de cei care o păzeau.

Deborah Cohen spune că nepotul ei de 12 ani a fost obligat să se uite la imagini video cu masacrul comis de teroriști pe 7 octombrie.

Într-un interviu pentru postul de televiziune francez BFM, Cohen a descris condițiile îngrozitoare pe care le-a îndurat nepotul ei, Eitan Yahaloni, de-a lungul celor 52 de zile ca ostatic al Hamas.

„Când am ajuns în Gaza, toți locuitorii pe lângă care a trecut, toți, l-au bătut. E un copil de 12 ani”, a spus ea, adăugând și că toți copiii care plângeau erau amenințați cu puștile de asalt. Eitan a fost inclusiv obligat să se uite la filme cu masacrul comis de teroriști pe 7 octombrie.

„Ieri, când Eitan a fost eliberat, am fost atât de fericiți, dar acum când știu toate lucrurile astea mă îngrijorez. E inimaginabil, nu știu cine ar putea să comită astfel de acte. Am vrut să cred că Eitan va fi tratat bine, dar nu. Acești oameni sunt monștri”. Times of Israel a scris că tatăl lui Eitan, Ohad, a fost împușcat și rănit într-un schimb de focuri și rămâne în captivitate în Gaza.

Condiții îngrozitoare

Alți ostatici au povestit despre condiții similare – ținuți pe holuri subterane aglomerate și în camere cu puțină lumină. Erau controlați strict de gardieni și nu aveau voie să aibă niciun instrument prin care puteau să comunice între ei, precum pixuri.

Ruti Munder, de 78 de ani, a fost eliberată vineri împreună cu fiica ei, Keren, de 54 de ani și cu nepotul Ohad, de nouă ani. Ea a spus că teroriștii i-au forțat pe cei din grupul din care făcea parte să doarmă pe bănci de lemn, fără saltele, într-o cameră mică și sufocantă fără sursă de aer proaspăt. Spune că ea a fost norocoasă să primească o pătură, mulți alții, inclusiv copii, nu au avut acces la așa ceva.

„Am putut să ne acoperim cu o pătură. Băieții au dormit sub bănci, pe podea, pentru că voiam să stea lângă noi”, a declarat ea pentru postul israelian Channel 13.

Familiile au fost, de asemenea, despărțite, mulți neștiind ce s-a întâmplat cu rudele lor care se aflau în captivitate. În imagini făcute publice de familia lui Munder, o rudă a acesteia spune că soțul ei, Avraam, tot de 78 de ani, încă este ținut ostatic.

Munder a mai povestit și despe cum a aflat, în captivitate, că fiul ei, Roy, a fost ucis de Hamas în kibbutz-ul Nir Oz.

Calitatea și cantitatea hranei a variat puternic în zilele din captivitate, mai spune Munder. La început, spune ea, ostaticii primeau pui cu orez și ceai, de două ori pe zi.

„Eram în regulă atunci”, a spus ea, adăugând, însă, că odată ce situația economică s-a înrăutățit și cantitatea lor de hrană a scăzut dramatic.

O altă rudă, Merav Raviv, spune că Munder și fiica ei au slăbit câte 7 kilograme fiecare în captivitate.

Alți ostatici au vorbit despre o dietă mică și slabă cu humus la conservă, pâine și brânză sărată. Alții spun că au primit doar câte două felii de pâine pe zi.

Stres psihic și fizic uriaș, mai ales pentru copii

Mulți dintre cei care au grijă de copiii eliberați spun că mulți suferă din cauza stresului psihologic acut.

Un locuitor al kibbutz-ului Be’eri spune că două dintre fetele eliberate încă vorbesc în șoaptă, după ce au fost amenințate de teroriști ca să vorbească încet. Thomas Hand, tatăl unei fete de 9 ani cu cetățenie dublă israeliană și irlandeză, Emily Hand, eliberată duminică, adoarme plângând.

invitație
De ziua ei, Emily era încă prizoniera teroriștilor. Familia ei a organizat o întâlnire cu rude și prieteni în absența ei. Foto: Profimedia Images

„Începe să-și revină ușor-ușor. Cel mai șocant și mai înfricoșător lucru când am întâlnit-o din nou este că vorbea numai în șoaptă, nici nu o puteai auzi. A trebuit să-mi lipesc urechea de buzele ei ca să o aud. A fost condiționată să nu facă niciun zgomot”, a spus el.

Elma Avraam, de 84 de ani, a fost eliberată duminică și transferată imediat cu elicopterul la un spital din Beersheba, „într-o stare critică”.

Fiica ei, Tali Amano, spune că Hamas a ținut-o pe mama ei, deja suferindă de mai multe afecțiuni serioase, în niște condiții îngrozitoare. Femeii i s-a refuzat administrarea de medicamente vitale. Fiica ei spune că ea ar fi murit dacă mai stătea în captivitate câteva ore.

Hagai Levine, șeful pentru afaceri medicale de la Forumul Ostaticilor și Familiilor Dispărute spune că Avraam a fost ținută „vreme de 52 de zile în condiții nepotrivite pentru orice ființă umană, fără demnitate”.

Yocheved Lifschitz, de 85 de ani spune, de asemenea, că simte că a trecut prin iad. Ea a fost eliberată acum mai multe săptămâni, pe 23 octombrie. Bunică și fostă activistă pentru pace, ea spune că a fost răpită de teroriști pe motociclete, bătută cu bățul și dusă printr-o rețea de tuneluri sub Gaza. Ea spune, însă, că unii dintre ostatici au fost „tratați bine”, că au avut curățenie și saltele pe podea.

„S-au asigurat că unii dintre noi nu se vor îmbolnăvi și ne-au adus un doctor la fiecare 2-3 zile”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri