Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” al cărei procuror a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, între care prim-ministrul Benjamin Netanyahu, şi ai mişcării islamiste palestiniene Hamas, a indicat Quai d'Orsay (ministerul francez de externe) în noaptea de luni spre marţi, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Franţa sprijină Curtea Penala Internaţională, independenţa acesteia şi lupta împotriva impunităţii în toate situaţiile”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei franceze referitor la aceste mandate de arestare.
„Franţa a condamnat pe 7 octombrie masacrele antisemite comise de Hamas. Această grupare teroristă a revendicat atacurile barbare îndreptate împotriva civililor, însoţite de acte de tortură şi violenţe sexuale (...)”, se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte Israelul, „Franţa avertizează de mai multe luni asupra imperativului respectării stricte a dreptului internaţional umanitar şi în special asupra caracterului inacceptabil al pierderilor civile din Fâşia Gaza şi al unui acces umanitar insuficient”, subliniază sursa citată, menţionând că o „soluţie politică durabilă” este „singura” cale pentru „restabilirea unui orizont de pace”.
În cea de-a opta lună de război din Fâşia Gaza, procurorul Curţii Penale Internaţionale a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant, precum şi a trei lideri principali ai grupării islamiste Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Gaza.
Procurorul Karim Khan a cerut mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi Gallant pentru crime precum „înfometarea deliberată a civililor” ca „metodă de război”, „omucidere intenţionată” şi „exterminare şi/sau asasinat”.
Acuzaţiile formulate împotriva liderilor Hamas, inclusiv a liderului grupării din Gaza, Yahya Sinwar, includ „exterminare”, „viol şi alte forme de violenţă sexuală” şi „luarea de ostatici ca crimă de război”.
Editor : M.L.