Franța susține că nu sunt întrunite condițiile pentru recunoașterea statului Palestina

Data publicării:
MDA1M2I2NzNlOTI4Y2YzNGZhNTc4Yjg5MmEyM2EzMA==.thumb
Ministrul de Externe al Franței, Stephane Sejourne. Foto: Profimedia Images

Ministrul francez de Externe, Stephane Sejourne, a declarat miercuri că recunoaşterea unui stat Palestina „nu este un tabu pentru Franţa”, însă Parisul consideră că în prezent nu sunt întrunite condiţiile pentru ca „această decizie să aibă un impact real” pentru soluţia cu două state, relatează AFP şi Reuters.

„Această decizie poate fi utilă, adică să permită un progres decisiv pe plan politic”, a afirmat ministrul într-o declaraţie scrisă. „În această perspectivă, ea trebuie să intervină la momentul potrivit”, a adăugat el.

Ministrul francez, care l-a primit miercuri dimineaţă la Paris pe omologul său israelian Israel Katz, consideră că 'nu este vorba doar despre o chestiune simbolică sau despre o miză de poziţionare politică, ci despre un instrument diplomatic în slujba soluţiei cu două state care să trăiască unul lângă celălalt, în pace şi securitate'.

„Franţa nu consideră că sunt întrunite condiţiile pentru ca această decizie să aibă un impact real în acest proces”, a adăugat Sejourne.

În plin război în Fâşia Gaza, Spania, Irlanda şi Norvegia şi-au anunţat miercuri decizia coordonată de a recunoaşte, începând cu data de 28 mai, statul Palestina, în speranţa că vor antrena în siajul lor alte ţări.

Într-o postare pe reţeaua X, Séjourné a scris că a reafirmat pe lângă omologul său israelian 'priorităţile Franţei': „eliberarea imediată a ostaticilor, încetarea focului, ajutor umanitar masiv şi două state care să trăiască în pace şi securitate”.

După o întrevedere în Senatul francez, Katz a spus că „nu este nici locul, nici momentul de a recunoaşte unilateral statul Palestina”, iar „acest gen de decizii aduce atingere suveranităţii şi securităţii israeliene”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri