FOTO: Un tren cu zeci de copii la bord s-a prăbușit într-un râu, în Austria. Sunt cel puțin 10 răniți

Data publicării:
tren austria
Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria FOTO: Profimedia Images

Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria, provocând rănirea a cel puţin zece persoane, chiar cu o zi înainte de începutul vacanţei şcolare, informează vineri dpa.

Potrivit Crucii Roşii, mai mult de zece persoane au fost rănite uşor în accidentul care a avut loc în provincia Salzburg.

Accidentul a survenit la puţin timp după orele 07:00 (05:00 GMT), lângă Kendlbruck.

accident-austria (2)
Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria FOTO: Profimedia Images

Un vagon al unui tren regional a căzut aproximativ 4 metri peste terasamentul râului Mur şi s-a oprit în apele lui, potrivit postului public austriac ORF.

accident-austria (3)
Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria FOTO: Profimedia Images

Potrivit serviciului pentru situaţii de urgenţă, şinele de tren erau acoperite cu rădăcini sau ceva similar după o furtună.

Majoritatea celor 50 de pasageri erau copii sau tineri, care se duceau în oraşul Tamsweg, importantă destinaţie pentru elevii din regiunile învecinate.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit arată un depozit rusesc spulberat la propriu de un atac ucrainean. Un cutremur s-a....
Digi FM
Val de reacții după ce Adriana Iliescu și fiica ei au fost fotografiate pe stradă: „Eliza i-a prelungit...
Pro FM
Apariția serii. Noncoformista Madonna, într-un body, acoperită cu un voal negru din dantelă, cu o coroană pe...
Film Now
Scott Cohen, actorul din „Gilmore Girls”, despre accidentul în care a fost implicat cu soția lui: „Am crezut...
Adevarul
„Primul Război Mondial” ar fi avut loc acum 3.000 de ani. Arheologii investighează o mare bătălie de pe...
Newsweek
Cu câte sute de lei va crește fiecare pensie la 1 ianuarie? 4.000.000 de pensionari iau banii!
Digi FM
Imagini de la nunta canotorilor Maria și Florin Lehaci. Campioana olimpică a arătat ca o prințesă, într-o...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Eric Roberts, critic la adresa Juliei Roberts și a interpretării care i-a adus prima șansă la Oscar: "Nu...
UTV
Brad Pitt si iubita sa, Ines de Ramon, stralucesc la premiera filmului „Wolfs” in Hollywood, alaturi de...