Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că de la 13% colectare separată, cât înregistra România înainte de implementarea sistemului de garanţie-returnare, în luna august a acestui an aproape 80% dintre recipientele reciclabile au reintrat în sistemul de recuperare şi refolosire.
„Am vrut să ne îndepărtăm puţin de această cifră ruşinoasă, România avea 13% colectare separată şi vreau să vă spun cifra lunii august: 78% din recipientele puse pe piaţă în luna august au fost întoarse în sistemul garanţie-returnare. 78% este o cifră la care vă mărturisesc că eu, personal, nici nu visam”, a declarat Mircea Fechet, luni seară, la TVR Info, potrivit News.ro.
El a admis că au existat magazine care „refuză să participe la acest efort naţional” şi că implicarea unora dintre magazine în sistemul de garanţie-returnare „e o pacoste”. Fechet a subliniat că urmăreşte situaţia, iar datele arată că în fiecare săptămână apar foarte multe puncte de colectare noi.
Ministrul Mediului consideră că „România e cu siguranţă mai curată” decât înainte de implementarea sistemului de garanţie – returnare.
Editor : Liviu Cojan