Fostul poliţist Derek Chauvin încearcă anularea condamnării pentru uciderea lui George Floyd

Data actualizării: Data publicării:
Prima fotografie cu Derek Chauvin, făcută publică de poliție
Derek Chauvin încearcă anularea condamnării pentru uciderea lui George Floyd. Foto: Profimedia Images

Fostul poliţist Derek Chauvin, care l-a ucis în 2020 pe afro-americanul George Floyd, apăsându-l cu genunchiul pe gât aproape zece minute, vrea să obţină anularea procesului în care a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omucidere, transmite AFP.

Chauvin, în vârstă de 46 de ani, a primit sentinţa în 2021, în statul Minnesota, după un proces foarte mediatizat. Avocaţii lui susţin acum că actul de justiţie nu a fost echitabil, în special din cauza atenţiei presei şi a ameninţărilor cu violenţa primite de clientul lor, scrie Agerpres. 

Apărarea lui Chauvin încearcă să convingă o instanţă de apel că procesul ar fi trebuit strămutat. Audierile urmează să înceapă la ora locală 9:30 (15:30 GMT).

Fostul poliţist nu va fi eliberat, indiferent de rezultatul apelului, deoarece şi-a recunoscut în faţa unui judecător federal vinovăţia pentru încălcarea drepturilor civile ale lui Floyd, fiind condamnat definitiv pentru această infracţiune la 21 de ani de închisoare.

În înregistrarea video din 25 mai 2020, care a fost difuzată masiv în presa clasică şi pe internet, se vede cum Chauvin nu a slăbit apăsarea care l-a ucis pe Floyd nici după ce acesta a intrat în agonie. Agentul cu o vechime de 19 ani în poliţie a rămas indiferent şi la intervenţiile trecătorilor, în timp ce trei colegi de-ai săi au asistat pasiv, fiind ulterior condamnaţi şi ei la pedepse cu închisoarea pe termene mai mici, de la doi ani şi jumătate la trei ani.

Imaginile cu moartea lui Floyd au provocat un val de indignare şi manifestaţii uriaşe în Statele Unite şi în lume, împotriva rasismului şi a violenţei poliţiei. În procesul pentru omucidere din Minnesota, apărătorii lui Chauvin au susţinut că Floyd a decedat de fapt din cauza unei supradoze de droguri şi a unor probleme de sănătate mai vechi, iar folosirea forţei de către poliţist a fost justificată. Instanţa a refuzat strămutarea procesului într-o zonă rurală şi nu a ordonat izolarea juraţilor. Aceştia au aflat astfel că municipalitatea din oraşul Minneapolis, unde se petrecuseră faptele, a acordat rudelor şi apropiaţilor lui Floyd despăgubiri de 27 de milioane de dolari.

Pe lângă aceste motive de apel, avocaţii menţionează şi minciunile unui jurat, care nu a dezvăluit că participase la manifestaţii după moartea lui Floyd, precum şi prezentarea de către procuratură a unor mărturii „cumulative” privind folosirea forţei din partea a şapte poliţişti şi experţi. Ei mai arată că Chauvin a fost denigrat de presă, în timp ce victima sa a fost „idealizată”, iar o achitare ar fi fost jenantă pentru autorităţile locale.

Procuratura susţine că procesul a fost „unul dintre cele mai exacte şi transparente” din istorie, că selecţia juraţilor a durat două săptămâni şi că instanţa de apel trebuie să menţină condamnarea. Şedinţele de judecată la curtea de apel se vor desfăşura în Saint Paul, oraş delimitat doar administrativ de Minneapolis, şi vor fi televizate, la fel ca procesul în primă instanţă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri