Fostul ginere al lui Putin a rămas fără un teren pe care îl avea lângă Amsterdam. Ce voia să construiască acolo

Data actualizării: Data publicării:
teren
Procurorii olandezi au confiscat un teren de lângă Amsterdam, care aparține fostului ginere al lui Vladimir Putin. FOTO: Profimedia Images

Procurorii olandezi au confiscat un teren de lângă Amsterdam, care aparține fostului ginere al lui Vladimir Putin, dezvăluie o anchetă The Guardian realizată împreună cu ate două organizații media.

Terenul din Duivendrecht este al lui Jorrit Faassen, om de afaceri olandez care a fost căsătorit cu Maria Vorontsova, fiica mai mare a președintelui rus.

Înregistrările din cartea funciară arată că terenul a fost confiscat în 12 mai de către procurorii specializați în infracțiuni financiare, economice și de mediu. Terenul a fost confiscat în cadrul unei anchete penale.

Avocatul Heleen over de Linden a declarat că sechestrul a fost impus în cadrul unei investigații care l-ar putea viza pe Faassen, fără să fie făcute publice alte detalii. Procurorii olandezi nu au comentat motivul confiscării sau dacă Faassen a fost investigat.

Ancheta a fost efectuată de Follow the Money, The Guardian și Proekt Media , un site rus de investigații.

Faassen, care locuiește la Moscova, ar fi fost interogat recent de autoritățile de pe aeroportul Schiphol când a ajuns în Țările de Jos, a informat Proekt Media, citând o sursă care îl cunoaște pe Faassen. Potrivit sursei respective, anchetatorii l-au interogat pe Faassen pentru încălcarea sancțiunilor și i-au confiscat laptopul și telefonul mobil. Ulterior, Faasen s-a întors la Moscova. Faassen nu a răspuns apelurilor telefonice sau la e-mail-urile transmise de The Guardian în legătură cu confiscarea terenului sau cu incidentul raportat de pe aeroportul Schiphol.

Ambele fiice ale lui Putin, Maria și Katerina, sunt pe listele de sancțiuni ale UE și SUA încă din aprilie 2022, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina. Faassen nu este vizat de nicio sancțiune în SUA, UE sau Marea Britanie.

Faassen s-a căsătorit cu Maria Vorontsova în 2008, dar apoi au divorțat. Au un fiu în vârstă de 10 ani, potrivit rapoartelor presei ruse.

După sancțiunile anunțate din cauza războiului, Rusia a căutat mereu soluții pentru a evita izolarea economică, iar activiștii s-au plâns că familiile oficialilor ruși sancționați continuă să trăiască în Europa, în ciuda războiului.

Nu este un secret că terenul de lângă Amsterdam este al lui Faassen, așa că, la  scurt timp după ce a început invazia în Ucraina, în 2022, protestatarii s-au adunat acolo și au cerut ca Putin să „îl elibereze pe Navalnîi” și au făcut apel ca Maria Vorontsova să-i ceară tatălui ei să oprească războiul din Ucraina.

Pe de altă parte, terenul de 1.432 de metri pătrați nu iese în eviddență, în prezent fiind o suprafață goală. În 2021, Faassen ceruse autorizație pentru a construi o casă și șase clădiri mici de birouri acolo, dar în martie 2022, municipalitatea a oprit procedura de autorizare din cauza „legăturilor strânse” ale lui Faassen cu Putin.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri