Foreign Policy: SUA și China sunt la „marginea haosului”. Cele două superputeri se apropie periculos de mult de un război nuclear

Data publicării:
ilustrație explozie nucleară și silueta unui soldat
În 1954-55, 1958 și 1996, SUA și China s-au apropiat de o confruntare nucleară. Acum, cele două superputeri par să trăiască în permanență la limita războiului. Foto: Profimedia Images

Prin militarizarea politicii externe, SUA și China sunt la doar un accident și o decizie proastă distanță de un război catastrofal. Cele două mari puteri s-au mai aflat de trei ori, în istoria lor, aproape de un război care putea deveni o confruntare nucleară, însă acum par să trăiască în permanență la limita războiului, potrivit Foreign Policy.

În dimineața zilei de 5 aprilie 2023, președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, s-a întâlnit cu președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy, în California. A fost o întâlnire căreia Beijingul i s-a împotrivit în mod înverșunat.

China a reacționat organizând exerciții militare și trimițând nave și avioane de război spre Taiwan. Linia mediană și zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului au fost încălcate. Portavionul Shangdong a intrat în apele din sudul Japoniei.

Încălcarea principiului unei singure Chine nu va fi nepedepsită, era mesajul Beijingului. Și pentru a-l transmite cât mai clar, China a crescut și mai mult riscul declanșării unui război.

Reacția Chinei față de întâlnirea dintre Tsai și McCarthy nu a stârnit îngrijorări la fel de mari ca vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan în 2022. Lipsa atenției acordate incidentului arată ceva mult mai grav: activitatea militară, până la o anumită limită, a devenit ceva normal.

La o săptămână după întâlnirea din California, SUA și Filipine au lansat cele mai mari exerciții militare comune de până acum. Noul normal presupune și mai multe nave și avioane care se apropie tot mai mult unele de altele, recriminare reciprocă și suspiciune de ambele părți.

La „marginea haosului”, nu este loc de greșeală

Matematicienii vorbesc despre „marginea haosului”: punctul final care separă ordinea de haos. Într-un sistem care operează în zona limită nu este loc pentru greșeli. Aceasta este situația în care au ajuns SUA, China și Taiwan.

În 1954-55, 1958 și 1996, au ajuns până aproape de un război nuclear. Acum, par să trăiască în permanență la limita războiului.

Din 2021, Taiwanul s-a bucurat de multe vizite din partea oficialilor străini, de la ministrul german al educației până la Liz Truss, fostul prim-ministru al Marii Britanii.

Xi Jinping și Joe Biden
Joe Biden și Xi Jinping s-au întâlnit în noiembrie la Washington în încercarea de a „dezgheța” relațiile dintre SUA și China. Foto: Profimedia Images

În noiembrie 2021, Parlamentul European a trimis prima sa delegație pe insula revendicată de Beijing. Un an mai târziu, Lituania și-a deschis o reprezentanță diplomatică în Taiwan, stârnind furia Chinei, iar Ucraina și-a arătat solidaritatea față de o țară care, spre deosebire de China, a criticat aspru acțiunile Rusiei.

China este singura vinovată pentru ascensiunea poziției diplomatice a Taiwanului. Naționalismul său și reticența de a rupe relațiile cu Moscova au dus la pierderea susținerii Europei, cu care acum China se află și într-un război comercial.

SUA par să fie hotărâte să refacă un tratat de apărare cu Taipei pe care a încercat odată timp de un deceniu să îl rupă. Taiwanul a devenit un instrument cu care Washingtonul îi poate arăta Beijingului cât de dur poate fi.

Amenințări cu arme nucleare tactice și transformarea Taiwanului într-un „porc spinos”

Oficialii americani nu au explicat exact în ce fel ajută o atitudine mai dură față de Beijing, dar „descurajare” este conceptul invocat cel mai des.

Ideea ar fi că o demonstrație de forță va descuraja acțiunile agresive ale Chinei. Dar ce se întâmplă dacă descurajarea eșuează? Dacă Beijingul se va simți încolțit din toate părțile, singura opțiune disponibilă fiind atacul. În acest sens, Washingtonul are puține răspunsuri în afară de a se pregăti de război.

Unii analiști americani au discutat cu entuziasm despre felul în care SUA ar lupta pentru apărarea Taiwanului, care, în opinia lor, va fi transformat într-un „porc spinos” cu sisteme de apărare tot mai performante.

navă-militară-pacific-sua-2
Joe Biden a sugerat de mai multe ori că va folosi armata pentru a apăra Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei. Foto: Profimedia Images

Un fost oficial american din domeniul apărării a menționat chiar folosirea de „arme nucleare tactice cu un randament scăzut” într-un conflict cu China (bombele lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki ar intra în această categorie).

Posibilitatea ca Putin să folosească astfel de arme a provocat oroare în toată lumea, dar ideea folosirii lor într-un război cu China a devenit ceva normal în unele cercuri.

La fel precum China, SUA se afundă la rândul lor în șovinism și confuzie. Ca și Beijingul, Washingtonul nu are niciun plan pentru eventualitatea în care lucrurile degenerează.

Diferența dintre pace și apocalipsa nucleară

La marginea haosului, o singură alegere poate face diferența între ordine și catastrofă. La mai bine de 90 de ani de la Declarația de la Cairo, prin care se susținea că Taiwanul va fi „restituit Republicii Chineze” la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, vedem că au existat multe momente care ar fi putut avea consecințe diferite - de bine sau de rău.

Dacă președintele Franklin D. Roosevelt ar fi insistat pentru dreptul la autodeterminare al Taiwanului după Al Doilea Război Mondial, dacă Războiul din Coreea nu ar fi avut loc, dacă Beijingul ar fi reușit să facă principiul „o țară, două sisteme” să funcționeze, dacă Taiwanul ar fi avut arme nucleare, dacă avionului lui Pelosi ar fi fost luat la țintă de forțele chineze - dacă cineva ar fi luat o decizie diferită în oricare dintre aceste momente, lumea ar fi fost într-un situație foarte diferită azi.

Când descurajarea, duritatea și mândria influențează deciziile politice, nu există loc de greșeală. China, Taiwan și SUA se află într-un punct în care alegerile pe care le fac ar putea face diferența dintre pace și o apocalipsă nucleară.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Sondă de petrol.
Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...