Forbes: SUA și UE trebuie să blocheze principalele lanțuri de aprovizionare ale Rusiei pentru ca Ucraina să câștige războiul

Data actualizării: Data publicării:
Russian flag and the letter Z. on uniform
Foto: Profimedia

În vreme ce Statele Unite și UE caută să identifice companii private care încalcă sancțiunile împotriva Rusiei în Orientul Îndepărtat, Armenia continuă să își crească volumul comerțului cu Rusia, reexportând bunuri aflate sub embargo, scrie Forbes. Presa din Europa și SUA scrie în mod regulat că Armenia servește ca nod logistic al Kremlinului în contextul invaziei declanșate în Ucraina, iar la Kiev oficialii armeni sunt acuzați în mod public că sprijină Rusia, mai notează publicația menționată. În ciuda faptului că atât UE, cât și Statele Unite au adunat dovezi în acest sens, din motive neclare ele ezită să taie acest lanț de aprovizionare al țării agresoare.

Financial Times scria pe 8 mai că Comisia Europeană pregătește sancțiuni împotriva unui număr de companii care furnizează microcipuri și alte piese electronice către industria militară rusă. SUA și UE urmăresc pe întreg globul astfel de companii care livrează ilegal bunuri Rusiei și fac presiuni asupra țărilor pe care Moscova le folosește pentru a ocoli sancțiunile. Ca efect al acestor presiuni exercitate de SUA și UE, din martie și până la începutul lunii mai, Turcia, Kazahstan și Uzbekistan au început să ia măsuri efective pentru a bloca importurile paralele în Rusia.

Oficiali americani de la Trezoreria SUA și de la Oficiul de Coordonare a Sancțiunilor s-au deplasat în aceste țări și au luat act de încetarea acestor practici, potrivit Forbes, care citează mai multe articole de presă în acest sens.

Însă pe măsură ce lanțurile de aprovizionare din Turcia și Asia Centrală se rup, Rusia își continuă importurile paralele folosindu-se de Armenia. Din ianuarie până în martie, volumul schimburilor comerciale a crescut de 2,4 ori, în ciuda faptului că, în 2002, exporturile Armeniei către Rusia au totalizat 2,4 miliarde de dolari, o creștere cu 185,7% față de 2021.

Pe 2 mai, într-un document comun semnat de Ministerul Justiției, Ministerul Comerțului și Trezoreria SUA, Armenia a fost desemnată „punct de trecere folosit pentru transferul ilegal al bunurilor aflate sub embargo” către Rusia și Belarus.

Potrivit ABC, preluat de Forbes, „bunurile ocolesc sancțiunile prin importuri din țările din Lumea a Treia. De exemplu, exporturile Armeniei către Rusia au crescut cu 49% în prima jumătate a lui 2022”.

Publicația ucraineană Telegraf scria că Armenia joacă rol atât de hub logistic, cât și de centru de aprovizionare tehnico-militară pentru războiul lui Putin împotriva Ucrainei, notând că volumul schimburilor comerciale între Armenia și Rusia „a explodat pur și simplu”, ceea ce l-ar fi făcut extrem de fericit pe premierul armean Nicol Pașinian.

La rândul spu, site-ul ucrainean Today.ua a publicat informații de la serviciul de informații al Ministerului Apărării din Ucraina, potrivit cărora „Rusia are în mod regulat discușii cu Armenia despre furnizarea de bunuri aflate sub efectul sancțiunilor”. 

Portalul de știri din Moldova Stiri.md a relatat că dronele cu care forțele ruse atacă infrastructura energetică a Ucrainei sunt transportate din Iran către Rusia în cooperare cu Armenia.

Și Newsweek România a scris despre rolul Armeniei în tranzacțiile ilegale dintre Rusia și Iran, iar The Telegraph atrăgea atenția în urmă cu câteva săptămâni că „este imperativ ca Occidentul să își întărească relațiile cu anumite foste republici sovietice și să izoleze complet mașinăria militară de Kremlin. Creșterea economică a Armeniei este absurdă: 13% într-un an, ceea ce o duce pe locul 3 în topul economiilor mondiale din punctul de vedere al creșterii economice. Armenia nu are scuze să se lase folosită ca punct de tranzit”.

Și totuși, în ciuda atâtor semnale, în mod surprinzător Bruxellesul și Washingtonul încă nu au luat măsuri să blocheze principala cale de ocolire a sancțiunilor, pe care o sprijină Armenia. Poate din motive politice, SUA și UE vor închide ochii în continuare la legăturile strânse dintre oficialii de la Erevan și regimul lui Putin, mai scrie Forbes, concluzionând: dacă Occidentul vrea să vadă victoria Ucrainei mai repede, trebuie să închisă cât mai curând acest hub logistic al Moscovei și să oprească furnizările ilegale de echipamente folosite de industria militară rusă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...