Folosirea minelor antipersonal de către Ucraina, criticată de Convenția de la Ottawa, formată din 164 de țări

Data publicării:
A land mine is a target (person or vehicle) triggered explosive weapon
Foto: Profimedia Images

Furnizarea de mine antipersonal Ucrainei de către Statele Unite reprezintă o „provocare” fără precedent pentru Convenţia de la Ottawa, care interzice aceste dispozitive explozive în majoritatea ţărilor, au alertat părţile membre ale tratatului, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„În cei 25 de ani de când Convenţia a intrat în vigoare, acest tratat istoric de dezarmare umanitară nu s-a confruntat niciodată cu o asemenea provocare la adresa integrităţii sale”, au scris părţile membre ale Convenţiei într-un comunicat datat marţi, care se referă la o „evoluţie îngrijorătoare”.

Tratatul, semnat în 1997, face până vineri subiectul unei conferinţe internaţionale la Siem Reap, în Cambodgia, organizată o dată la cinci ani, care îşi propune să evalueze punerea în aplicare a obiectivului său către o lume fără mine antipersonal.

Conferinţa a început luni, la câteva zile după anunţul Washingtonului de a furniza mine antipersonal Kievului, pentru a încetini avansul trupelor ruse în estul Ucrainei.

Circa 164 de ţări şi teritorii recunosc Convenţia de la Ottawa, inclusiv Ucraina, dar nu şi Statele Unite şi Rusia. Textul le interzice părţilor membre achiziţionarea, producerea, depozitarea şi utilizarea de mine antipersonal.

„Primirea unei arme interzise ar constitui o încălcare directă a tratatului de către un stat parte”, a adăugat Convenţia, referitor la Ucraina.

Kievul a declarat marţi că nu îşi va putea îndeplini angajamentul luat în cadrul Convenţiei de la Ottawa de a-şi distruge stocul de aproape şase milioane de mine antipersonal moştenite din epoca sovietică, în contextul invaziei ruse.

De la Siem Reap, un reprezentant al Ministerului Apărării ucrainean a acuzat Moscova că desfăşoară „activităţi de genocid” prin amplasarea de mine în regiunile în care locuiesc cel puţin şase milioane de ucraineni.

Minele şi resturile explozive de război sunt arme care ucid sau rănesc în marea lor majoritate civili, iar numărul victimelor a crescut anul trecut cu 20% faţă de 2023, 5.757 de persoane fiind ucise sau rănite, conform Campaniei internaţionale pentru interzicerea minelor antipersonal.

Organizaţia, câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace în 1997, a recenzat 580 de victime în Ucraina.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurul „terorist” arătat în direct la TVR, în timpul Revoluției. Cum a ajuns un campion mondial de handbal...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Călin Georgescu, file din realitate. Doi profesori îi demontează mesajele despre Educație propagate pe...
Newsweek
VIDEO Șoșoacă, atac furibund la Călin Georgescu: ”Cum îți permiți casă de milioane € la VIENA?”
Digi FM
Breaking News. Doi candidaţi solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson, la 40 de ani. Actrița din „Black Widow”, zâmbitoare și super șic, la prima apariție după...
UTV
Dorian Popa a fost condamnat dupa ce a condus sub influenta drogurilor. Ce pedeapsa a primit celebrul vlogger