Fiul unor miliardari uciși oferă zeci de milioane de dolari pentru informații despre dubla crimă

Data publicării:
Barry Sherman, fondatorul gigantului farmaceutic Apotex
Barry Sherman, fondatorul gigantului farmaceutic Apotex. Foto: Profimedia

Fiul unor miliardari din Canada, uciși în urmă cu 5 ani, a triplat recompensa pe care o oferă pentru informații despre dubla crimă nerezolvată, pe fondul frustrării provocate de stagnarea anchetei și a certurilor din familie, scrie The Guardian.

Barry Sherman, fondatorul gigantului farmaceutic Apotex, și soția sa, Honey, au fost uciși în casa lor din Toronto pe 13 decembrie 2017. Un agent imobiliar a găsit trupurile celor doi lângă piscina de la subsolul casei, două zile mai târziu. Cadavrele aveau curele în jurul gâturilor, prinse de balustrada piscinei.

Inițial, poliția a crezut că are de-a face cu crimă și sinucidere. Ulterior, anchetatorii au stabilit că cei doi au fost victimele unei duble omucideri „țintite”, dar după 5 ani, cazul rămâne nerezolvat.

Anul trecut, anchetatorii au cerut publicului să ajute la identificarea unei „persoane care merge”, o figură de pe un trotuar ale cărei acțiuni erau „foarte suspecte”, a declarat poliția într-o aparentă descoperire. Poliția crede că bărbatul are legătură cu crimele, dar nu a reușit să-l identifice.

„Nu voi fi împăcat până când cei responsabili pentru acest act malefic nu vor fi aduși în fața justiției”, a declarat Jonathon Sherman, fiul cuplului, într-o declarație transmisă CBC Toronto. „Am fost copleșit de durere și tristețe, iar aceste sentimente se agravează pe măsură ce timpul trece.”

Săptămâna trecută, sora lui Jonathon, Alexandra Krawczyk, a confirmat că recompensa de 10 milioane de dolari canadieni nu a fost revendicată până acum.

Acum, Jonathon a adăugat 25 de milioane de dolari canadieni din banii săi, iar recompensa a ajuns 35 de milioane de dolari canadieni.

„Această durere incomensurabilă este simțită în fiecare zi când îmi dau seama că cei doi copii ai mei nu vor avea niciodată privilegiul de a-mi întâlni părinții”, a spus el. „Îmi este dor de ei mai mult decât pot descrie și sunt pentru totdeauna bântuit de ceea ce li s-a întâmplat.”

În ultimii ani, Jonathan a spus că Alexandra a sugerat că el ar fi jucat un rol în moartea părinților, deteriorându-se astfel relația dintre cei doi frați. Barry i-ar fi cerut lui Jonathon să-i returneze 50 de milioane de dolari canadieni pe fondul lipsei de numerar la companie, Apotex, în săptămânile premergătoare crimelor.

„Pot să vă spun că nu am fost implicat”, a declarat Jonathon.

Poliția din Toronto a declarat că ancheta rămâne deschisă și că vor face tot posibilul să rezolve acest caz.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...