Finlanda va închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia

Data publicării:
frontiera dintre finlanda si rusia
Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri. FOTO: Profimedia Images

Finlanda îşi va închide întreaga frontieră cu Rusia, cu excepţia traficului de mărfuri, în încercarea de a opri fluxul de solicitanţi de azil care vin către ţara nord-europeană, a anunţat marţi premierul finlandez, Petteri Orpo, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Orpo a acuzat Moscova că orchestrează o criză cauzată de migranţi.

Închiderea ultimului punct de trecere a frontierei, situat în nordul ţării, se va produce în noaptea de miercuri spre joi şi va fi în vigoare până la 13 decembrie, a precizat ministrul de Interne finlandez, Mari Rantanen, într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută, Finlanda a închis toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia, cu excepţia celui mai nordic. Acum însă şi acesta va fi închis pentru persoane, fiind permis doar traficul de mărfuri.

Aproximativ 900 de solicitanţi de azil din ţări precum Afganistan, Kenya, Maroc, Pakistan, Somalia, Siria şi Yemen au intrat în Finlanda din Rusia în luna noiembrie, comparativ cu sub 30 în luna anterioară, potrivit poliţiei de frontieră finlandeze.

Guvernul de la Helsinki a acuzat Rusia că le permite migranţilor fără documente să traverseze frontiera comună, considerând că Moscova recurge astfel la un atac hibrid după ce Finlanda a aderat la NATO în aprilie acest an.

Armata finlandeză a anunţat săptămâna trecută că va ajuta poliţia de frontieră să ridice bariere temporare pe anumite porţiuni ale graniţei cu Rusia pentru a stopa migranţii ilegali care încearcă să intre în Finlanda în special prin zone împădurite. Tot săptămâna trecută, Agenţia europeană pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă (FRONTEX) a convenit cu Finlanda să desfăşoare zeci de poliţişti de frontieră de-ai săi şi echipament la graniţa cu Rusia.

Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...