„Expuşi ca la zoo”. Nemulțumirea unor londonezi care au cumpărat apartamente de lux, dar vizitatorii unui muzeu văd totul în casele lor

Data publicării:
Galeria de observare de la Tate Museum din Londra
Galeria de observare de la Tate Museum din Londra. Foto: Profimedia

Proprietarii unor apartamente cu pereţi din sticlă şi ale căror spaţii interioare sunt vizibile de pe o platformă de observare a muzeului Tate Modern, o atracţie turistică emblematică din Londra, au obţinut miercuri o victorie în lupta lor în instanţă împotriva instituţiei, pe care o acuză de atingeri aduse vieţii private.

Curtea Supremă a Regatului Unit a dat câştig de cauză proprietarilor celor cinci apartamente situate într-o clădire rezidenţială de lux, aflată la o distanţă de doar câţiva metri de muzeul de artă modernă.

Galeria exterioară de etajul al 10-lea al muzeului Tate Modern, deschisă în 2016 şi vizitată de sute de mii de persoane în fiecare an, oferă o vedere panoramică asupra Londrei.

Ea oferă însă o vedere indiscretă şi asupra apartamentelor cu pereţi din sticlă, fapt care îi face pe proprietarii lor să se afle „sub observaţia constantă (a vizitatorilor) pentru cea mai mare parte a zilei, în fiecare zi din săptămână”, a spus judecătorul George Legatt, anunţând decizia Curţii Supreme, relatează Agerpres.

„Nu e greu să îţi imaginezi cât este de apăsător pentru orice persoană normală să trăiască în astfel de circumstanţe”, a adăugat judecătorul britanic, comparând situaţia reclamanţilor cu cea a unor animale „expuse într-o grădină zoologică”, potrivit Agerpres.

Galeria exterioară a muzeului Tate Modern reprezintă „o neplăcere” pentru aceste persoane, care erau fotografiate cu regularitate de vizitatori, iar unele dintre fotografii erau publicate apoi pe reţelele de socializare, a insistat acelaşi judecător.

Situaţia neplăcută „merge dincolo de tot ceea ce poate fi considerat ca fiind necesar sau ca o consecinţă naturală a unei utilizări obişnuite şi comune” a unui muzeu precum Tate Modern, a argumentat George Legatt.

Cererea reclamanţilor a fost respinsă de două ori de justiţia britanică înaintea acestui recurs intentat la Curtea Supremă, care va permite ca plângerea lor să fie din nou examinată, pentru a se decide măsurile ce pot fi adoptate pentru a elimina problema reclamată în instanţă.

Ei propun, de exemplu, interzicerea accesului într-o parte a galeriei sau instalarea unui dispozitiv pentru a bloca vederea spre apartamentele lor.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii de la Tate Modern au refuzat să facă declaraţii despre un proces aflat încă în curs de desfăşurare.

Galeria este în prezent închisă, la fel ca şi alte spaţii ale muzeului londonez, care nu au fost deocamdată redeschise în urma pandemiei de COVID-19.

În 2019, un adolescent britanic de 17 ani care suferea de tulburări psihiatrice a aruncat un băiat francez de şase ani de pe acea platformă de observare, situată la etajul al 10-lea al muzeului.

El şi-a împins victima peste balustradă şi copilul a căzut pe acoperişul amenajat la cel de-al cincilea etaj, situat 30 de metri mai jos. În urma căzăturii, băiatul francez a rămas cu un handicap grav.

Adolescentul britanic a fost condamnat în 2020 la închisoare pe viaţă pentru tentativă de omor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...