Capitala rusă suspectează apariţia unor „noi variante” ale coronavirusului, a declarat joi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pentru a explica explozia cazurilor de Covid din ultimele zile. De la 3.000 de cazuri depistate zilnic, Moscova ar putea ajunge vineri la 9.000 de cazuri, susține oficialul.
„Cel mai probabil, ne confruntăm cu variante noi, mai agresive şi cu răspândire mai rapidă”, a afirmat Serghei Sobianin, în cursul unei reuniuni prin videoconferinţă cu responsabili guvernamentali responsabili cu lupta împotriva COVID.
El a menţionat că, la Moscova, cazurile depistate zilnic au crescut în câteva zile de la 3.000 la 7.000 şi „mâine (vineri), potrivit datelor preliminare, numărul ar putea fi mai mare de 9.000”.
„Este triplu, este o dinamică imensă pe care nu am observat-o în valurile anterioare”, a adăugat el, potrivit Agerpres.
Moscova obligă toți locuitorii care lucrează direct cu publicul să se vaccineze anti-Covid
Sobianin a decretat miercuri vaccinarea obligatorie a tuturor angajaţilor din sectorul serviciilor. Aproximativ 60% dintre ei, adică două milioane de persoane, trebuie să fie vaccinaţi până la 15 august.
Din decembrie 2020, doar 19 milioane de ruşi, din 146 de milioane de locuitori, au primit cel puţin o doză de vaccin, conform recensământului site-ului Gogov, care colectează date din regiuni şi mass-media, în lipsa unor statistici naţionale oficiale.
La Moscova, 1,8 milioane de persoane au primit cel puţin o injecţie, dintre cele aproximativ 13 milioane de locuitori înregistraţi oficial.
În schimb, de aproape un an, aparatul de stat şi mass-media publice insistă pe buna gestionare a crizei sanitare şi eficienţa Sputnik V, un vaccin dezvoltat de Rusia şi disponibil de mai bine de şase luni.
Rusia a devenit joi, 17 iunie, cea mai afectată ţară europeană de la începutul pandemiei, înaintea Regatului Unit, cu 127.992 de decese înregistrate de guvern.
Editor : I.C