EXIT DAY. Guvernul a stabilit data la care Marea Britanie iese oficial din Uniunea Europeană

Data publicării:
Brexit
Foto: Shutterstock

Premierul britanic Theresa May spune că guvernul său este aproape să definitiveze planul prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, stabilind deja data la care Regatul Unit va pune în aplicare votul referendumului de anul trecut, relatează BBC News.

Brexit
Foto: Shutterstock

Proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Euroeană, pe care Guvernul britanic îl va supune aprobării Parlamentului, va stabili pe 29 martie 2019, la ora 23.00 GMT, data ieşirii efective din UE, a anunţat ministrul însărcinat cu Brexitul David Davis, relatează Reuters.

"Am ascultat membri ai publicului și ai parlamentului și am făcut această modificare pentru a elimina orice confuzie sau preocupare privind sensul 'zilei ieșirii' (din UE)", a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis. "Acest pas important demonstrează abordarea noastră pragmatică a acestei legislații vitale", a adăugat el.

Susţinătorii cei mai convinşi ai Brexitului se tem că lentoarea negocierilor cu Bruxellesul şi o eventuală opoziţie faţă de divorţ ar putea să amâne ieşirea efectivă a regatului din Uniune.

Data de 29 martie decurge din ziua aleasă de premierul britanic Theresa May să activeze Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona - pe 29 martie 2017.

Acest articol, care stabileşte cadrul unei părăsiri a Uniunii, prevede un termen de doi ani în vederea negocierii modalităţilor divorţului începând din momentul activării lui.

Reuters dezvăluie însă că autorul Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona urmează să contrazică ideea că ieșirea Regatului Unit din UE este inevitabilă. John Kerr, ambasadorul britanic la Uniunea Europeană din 1990 până în 1995, urmează să țină vineri un discurs la Londra în care va afirma că "în timp ce discuțiile despre divorț continuă, părțile mai sunt căsătorite. Reconcilierea mai este posibilă".

După părerea lui Kerr, care a contribuit la redactarea articolului invocat pentru Brexit, premierul Theresa May trebuie să înceteze cu inducerea în eroare a alegătorilor și să recunoască adevărul că Regatul Unit poate abandona unilateral negocierile. "Încă mai avem toate drepturile unui stat membru, inclusiv dreptul de a ne răzgândi", citează Reuters din fragmentele de discurs date publicității joi de biroul lui Kerr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...