Eurobarometru: Europenii consideră că democrația este cea mai importantă valoare care trebuie apărată

Data actualizării: Data publicării:
Nouă din zece europeni cred că încă mai trebuie consolidată democrația din UE.
Nouă din zece europeni cred că încă mai trebuie consolidată democrația din UE. Foto: Profimedia Images

Sprijinul cetățenilor pentru Uniunea Europeană și pentru Parlamentul European, în special, a crescut în timpul pandemiei de COVID-19. De asemenea, o treime dintre cetățenii UE doresc ca legislativul european să apere democrația. Totodată, libertatea de exprimare și de gândire, protecția drepturilor omului, sănătatea publică, sărăcia și excluziunea socială precum și schimbările climatice sunt printre celelalte priorități politice pe care europenii le consideră importante și de apărat, arată un nou sondaj Eurobarometru publicat marți.

Potrivit noului sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European, aproape o treime dintre respondenți (32% în UE și 24% în România) au ales democrația ca valoarea europeană principală care trebuie apărată, urmată de libertatea de exprimare și de gândire (27% în UE și 22% în România) și de protecția drepturilor omului în UE și în întreaga lume (25% în UE, 24% în România). 

În opinia respondenților din România, libertatea de circulație se află pe primul loc în lista valorilor care ar trebui apărate de Parlamentul European, fiind menționată de 28% (16% în UE).

Creșterea extremismului, răspândirea dezinformării și slăbirea statului de drept reprezintă un motiv de îngrijorare pentru cetățenii europeni.

Nouă din zece europeni cred că încă mai trebuie consolidată democrația din UE

Acest lucru reiese din rezultatele celui mai recent sondaj privind viitorul Europei, publicat de Parlamentul European și de Comisie la jumătatea lunii ianuarie 2022, în cadrul căruia nouă din zece europeni sunt de acord că mai sunt încă multe de făcut pentru consolidarea democrației în UE.

Unsprezece state membre pun apărarea democrației pe primul loc: Suedia, Germania, Finlanda, Italia, Danemarca, Austria, Luxemburg, Malta, Polonia, Cehia și Ungaria. Respondenții din Cehia și Ungaria pun, de asemenea, pe primul loc protecția drepturilor omului.

„După cum subliniază pe bună dreptate cetățenii, apărarea democrației este cea mai importantă valoare europeană, mai presus de orice altceva. Nu putem considera că democrația poate exista de la sine, fără sprijin și efort. Extremismul, autoritarismul și naționalismul reprezintă astăzi amenințări tot mai mari la adresa proiectului nostru european comun”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, salutând rezultatele sondajului.

Sănătatea publică rămâne o prioritate politică 

În general, cetățenii europeni consideră că sănătatea publică este în continuare prioritatea politică pentru Parlament (42% dintre respondenti la nivel UE, 53% în România), urmată îndeaproape de combaterea sărăciei și a excluziunii sociale (40% în UE, 41% în România) și de combaterea schimbărilor climatice (39% în UE, 17% în România). 

În medie, tinerii au plasat lupta împotriva schimbărilor climatice ca prioritate absolută pentru Parlament.

Există un interes susținut din partea cetățenilor europeni de a afla mai multe despre activitatea UE. Potrivit sondajului, informațiile cu privire la modul concret în care sunt cheltuite fondurile UE ar fi cele mai interesante pentru 43% dintre respondenți. 

Cetățenii doresc, de asemenea, să afle mai multe despre consecințele concrete ale legislației europene în țara lor (30%), despre activitățile concrete ale deputaților în Parlamentul European din țara lor (29%), precum și despre acțiunile întreprinse de UE pentru a depăși pandemia de COVID-19 (29%).

„Cetățenii doresc și merită mai multe informații cu privire la impactul concret al politicilor și deciziilor UE în viața lor de zi cu zi. Oamenii ar trebui să știe unde sunt cheltuiți banii”, a mai punctat președinta Metsola.

Parlamentul European (PE) a precizat că plata fondurilor de redresare ale UE ar trebui să se bazeze pe planuri clare și aprobate, să facă obiectul unui control coerent și al transparenței și să depindă de respectarea valorilor noastre democratice fundamentale.

Pandemia i-a făcut pe europeni să aibă mai multă încredere în Parlamentul European și în Uniunea Europeană

Sprijinul cetățenilor pentru UE și, în special, pentru PE a crescut în mare măsură în timpul pandemiei de COVID-19. Majoritatea cetățenilor UE (58% în UE, 59% în România) sunt de acord cu un rol mai important pentru Parlamentul European în viitor, în timp ce ponderea cetățenilor UE cu o imagine pozitivă despre instituție a crescut la nivel UE cu 12% față de 2015, la 36% (41% în România), inclusiv o creștere de 3% la nivel UE, față de 2019. 

45% dintre respondenți (36% în România) au o opinie neutră cu privire la Parlamentul European și doar 17% (20% în România) au o imagine negativă. 

Această percepție pozitivă în raport cu PE se reflectă, de asemenea, în ultimul Eurobarometru standard 95.1 al Comisiei Europene, care arată că cetățenii au cel mai mult încredere în Parlamentul European, dintre toate instituțiile UE.

Majoritatea cetățenilor (62% în UE, 43% în România) consideră că apartenența țării lor la UE este un lucru bun, doar 9% (23% în România) declarând că este un lucru rău, pentru al doilea an cel mai bun rezultat din 2007, la nivel UE. 

Aproape trei sferturi dintre respondenți (72% în UE, 65% în România) afirmă că țara lor a beneficiat de statutul de membru al UE. În acest sens, majoritatea respondenților (63%) afirmă că sunt optimiști cu privire la viitorul UE.

Date metodologice

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din toamna anului 2021 a fost realizat între 1 noiembrie și 2 decembrie 2021 în toate cele 27 de state membre ale UE. 

Sondajul a fost realizat față în față și completat cu interviuri online, acolo unde a fost necesar, ca urmare a restricțiilor legate de COVID-19. 

În total, au avut loc 26.510 de interviuri (1.057 în România), rezultatele UE fiind ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.

Citește și: Sondaj: Majoritatea românilor vor unirea cu Republica Moldova și consideră că România trebuie să rămână în UE

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...