„Este exact ce avem nevoie”. Lavrov apreciază decizia lui Trump de a-l desemna pe J.D. Vance ca partener de campanie

Data publicării:
serghei lavrov
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a apreciat miercuri decizia candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, de a-l desemna ca eventual vicepreşedinte pe senatorul J.D. Vance, cunoscut pentru poziția sa împotriva sprijinului pentru Ucraina.

„Nu putem decât să salutăm asta, deoarece este exact ceea ce avem nevoie - încetarea inflamării Ucrainei cu arme", a spus Lavrov. „Războiul se va sfârşi. Vom începe să căutăm soluţii", a adăugat el, transmite dpa, care preia agenţia oficială de presă rusă TASS, potrivit Agerpres. 

Statele Unite au fost până acum cel mai mare furnizor de armament pentru Ucraina invadată de Rusia în februarie 2022. Aliaţii din NATO ai americanilor sunt îngrijoraţi de perspectiva unei victorii în cursa pentru Casa Albă a republicanului Donald Trump în alegerile din noiembrie, deoarece nu știu dacă pot conta pe disponibilitatea sa de a sprijini în continuare efortul de război al ucrainenilor.

Lavrov a afirmat că, din câte a auzit, Vance susţine încetarea livrărilor de armament pentru Ucraina şi doreşte găsirea unei soluţii la conflict.

Senatorul, fost critic înverşunat al lui Trump, a ajuns să îl susţină pe acesta şi este considerat o vedetă în ascensiune a Partidului Republican. El a votat împotriva pachetului de ajutor în valoare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, adoptat de Senatul SUA în aprilie, şi protestează frecvent împotriva asistenţei acordate Kievului de Washington. Cu numai câteva zile înainte de începutul invaziei ruse, el a declarat: „Nu mă interesează, de fapt, ce se întâmplă cu Ucraina, într-un fel sau altul".

Trump a fost desemnat oficial drept candidat al republicanilor la preşedinţia Statelor Unite luni, iar Convenţia partidului, organizată la Milwaukee, în statul Wisconsin, a oficializat miercuri şi nominalizarea lui Vance pentru funcţia de vicepreşedinte.

Fostul preşedinte a susţinut de mai multe ori că dacă va fi ales din nou, va reuşi să pună capăt războiului din Ucraina, dar nu a explicat cum ar face asta.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețuri mai mari, TVA 25% și impozite noi pe salarii și firme. Schimbările fiscale și economice pentru români
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Generozitatea lui nu are limite! Tom Hardy s-a oferit să plătească salariile unei echipe de construcții, după...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Richard Gere, adevărul despre rolul interpretat în „Pretty Woman”. Care a fost prima reacție a actorului când...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...