Erdogan spune că „prietenul” lui, Putin, vrea continuarea acordului cerealelor, în ciuda declarațiilor

Data publicării:
Recep Erdogan
Președintele Turciei, Recep Erdogan. Foto: Profimedia Images

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, luni, că este convins că Vladimir Putin, pe care l-a numit „prietenul meu”, își dorește să continue acordul privind cerealele ucrainene, în ciuda faptului că reprezentanții statului agresor au anunțat că se retrag din acest aranjament din 18 iulie.

„Cred că, în ciuda declaraţiei de astăzi, prietenul meu, dl. Putin, vrea continuarea acordul umanitar”, a spus liderul turc, la puțin timp după anunțul purtătorului de cuvânt al Kremlinului că Rusia se retrage din acord.

„Ministrul meu de externe urmează să discute prin telefon cu ministrul rus şi eu voi vorbi cu dl. Putin imediat ce voi reveni în Turcia”, a spus Erdogan în faţa presei, înainte de a pleca într-un turneu în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Preşedintele turc a anunţat, din nou, că îl va primi pe dictatorul rus, în august, în Turcia. „Vom avea ocazia să rediscutăm toate aceste chestiuni”, a adăugat el. „Poate că, până atunci, pentru a face să avanseze lucrurile, putem lua măsuri prin telefon cu dl. Putin fără a mai aştepta luna august”, şi-a exprimat el speranţa.

Acordul, semnat în iulie 2022 la Istanbul cu Rusia şi Ucraina, sub egida ONU şi a Turciei, este „de facto terminat”, a afirmat, luni, Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a adăugat, totuşi, că „de îndată ce partea din acorduri ce priveşte Rusia va fi îndeplinită, Rusia va reveni, imediat, la acordul privind cerealele”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...