Elon Musk și-a schimbat denumirea funcției în “tehno-rege” al Tesla. Cum a fost denumit directorul financiar al companiei

Data actualizării: Data publicării:
elon musk in costum
Elon Musk s-a autointitulat "rege al tehnologiei" în cadrul Tesla. Foto: Profimedia Images

Elon Musk, CEO-ul miliardar al Tesla, cu o înclinație spre comportament excentric, și-a schimbat denumirea job-ului în “tehno-rege” (“technoking”) al producătorului de mașini electrice, transmite The Guardian.

Pe lângă Musk, care își menține poziția de director general, directorul financiar al companiei, Zach Kirkhorn, a fost numit după funcția deținută și de personajul lui George R. R. Martin, Tyrion Lannister, în “Urzeala Tronurilor” – „master of coin” (posibil tradus ca „vistiernic”).

Schimbarea numelui funcției deținute de Kirkhorn este o referință la investiția de 1,5 miliarde de dolari făcută, luna trecută, de Tesla în bitcoin, mișcare ce a catapultat valoarea acțiunilor deținute în controversata și râvnita criptomonedă. Musk, care a fost luna trecută detronat din poziția de cel mai bogat om din lume în contextul căderii prețului per acțiune la Tesla, a scris anterior “#bitcoin” în biografia contului de Twitter.

“În efect de pe 15 martie 2021, titlurile lui Elon Musk și Zach Kirkhorn au devenit tehno-rege al Tesla, respectiv vistiernic. Elon și Zach își vor menține pozițiile lor de CEO respectiv CFO”, a spus compania în ultima înregistrare la autoritatea bursei financiare din SUA, Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare.

Antreprenorul născut în Africa de Sud, a cărui valoare netă este estimată la mai mult de 170 de miliarde de dolari, pe al doilea loc după fondatorul Amazon, Jeff Bezos, are o înclinație spre un comportament excentric și care câteodată dezbină.

La începutul anului, Tesla publicase un anunț pentru job-ul de specialist în asistență pentru clienți, cu responsabilități ce includ gestionarea plângerilor formulate împotriva lui Musk pe rețelele sociale.

În 2019, lansarea teatrală a camionetei Tesla, concepută să demonstreze că firma poate produce o versiune electrică credibilă a celui mai popular vehicul din America, a devenit o farsă atunci când testul de durabilitate al geamurilor a eșuat, o bilă metalică grea spărgând materialul ce se dorea impenetrabil.

Cu un an înainte, decizia lui de a fuma marijuana într-un show live de pe internet a dus la o scădere de 6% a acțiunilor Tesla și părăsirea companiei de către doi directori seniori. Întrebat dacă a fost o decizie înțeleaptă să fumeze marijuana într-un stream în direct, în timp ce era anchetat de Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare pentru că a scris pe Twitter că a “asigurat” finanțarea pentru a lista Tesla, Musk a spus pentru The Guardian prin email: “Guardian este cel mai nesuferit ziar de pe planeta Pământ”.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...