O misiune reușită către Marte depinde de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA din octombrie, a declarat Elon Musk, șeful SpaceX și unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Donald Trump, candidatul republicanilor la Casa Albă. Miliardarul s-a arătat sigur că oamenii nu vor ajunge pe Planeta Roșie, dacă democrata Kamala Harris ajunge președinta SUA, scrie Politico.com.
„Trump susține o comisie de eficiență guvernamentală pentru a permite realizarea unor lucruri mărețe, Kamala nu”, a scris Elon Musk pe X, adăugând: „Nu vom ajunge niciodată pe Marte, dacă Kamala câștigă”. El nu și-a argumentat în detaliu poziția.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Musk a comentat pe X, platforma de social media pe care o deține, la câteva ore după prima dezbatere prezidențială din SUA dintre Kamala Harris și Donald Trump, încheiată potrivit televiziunilor americane, cu o victorie clară a candidatei democrate în fața republicanului.
Într-o postare, el s-a plâns că gazdele dezbaterii „nu au fost corecte” față de Trump.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Miliardarul american, care dorește de mult timp să colonizeze Marte, a declarat sâmbătă că intenționează să lanseze vehiculele Starship spre Marte, fără echipaj uman, în doi ani. Dacă totul merge bine, el vrea să trimită prima misiune cu echipaj uman în patru ani.
Editor : B.E.