Guvernele trebuie să se pregătească pentru mai multe fenomene meteorologice extreme și temperaturi record în următoarele luni, a avertizat Organizația Mondială de Meteorologie (OMM). "El Niño este aici" și asta va influența puternic vremea pe tot globul, iar miliarde de oameni vor fi afectați, a mai avertizat organizația, potrivit CNN.
El Niño este un fenomen meteo asociat în general cu o creştere a temperaturilor. În ultimii trei ani, lumea a experimentat un eveniment La Niña care a atenuat într-o oarecare măsură încălzirea climatică. Dar căldura suplimentară pe care El Niño o va aduce la suprafața Pacificului va duce temperatura globală la un nou maxim.
"Debutul lui El Niño va crește foarte mult probabilitatea de a doborî recordurile de temperatură și de a aduce căldură extremă în multe părți ale lumii și în ocean", a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.
"Anunţul OMM privind un episod El Nino este un semnal pentru guvernele din întreaga lume de a se pregăti pentru a limita efectele asupra sănătăţii, ecosistemelor şi economiilor noastre", a adăugat el. Taalas a subliniat totodată importanţa sistemelor de avertizare timpurie şi a măsurilor de anticipare a fenomenelor meteorologice extreme asociate acestui fenomen climatic major "pentru a salva vieţi şi mijloace de trai".
Ultimii trei ani au fost unul dintre cei mai călduroși din istorie, chiar și cu La Niña, care este marcată de temperaturi în ocean mai scăzute. Un El Niño foarte puternic și încălzirea cauzată de om prin arderea combustibililor fosili au făcut ca 2016 să devină cel mai fierbinte an înregistrat în istorie, a transmis OMM. Însă, actualul El Niño ar putea face ca 2023 sau 2024 să doboare recordul de căldură din 2016, a avertizat organizația.
Potrivit organizației de meteorologie, probabilitate ca El Niño să continue în a doua jumătate a anului 2023 la o putere moderată este de 90%.
El Niño apare în medie la fiecare doi până la şapte ani, iar episoadele durează de obicei între nouă şi douăsprezece luni. Este un fenomen climatic natural asociat cu încălzirea temperaturilor de la suprafaţa oceanului în zona centrală şi estică a Oceanului Pacific. Cu toate acestea, episodul actual "are loc în contextul unui climat modificat de activităţile umane", subliniază OMM.
El Niño este asociat în general cu o creştere a precipitaţiilor în anumite regiuni din sudul Americii Latine, din sudul Statelor Unite, din Cornul Africii şi din Asia Centrală. El poate provoca secete severe în Australia, Indonezia, în unele regiuni din Asia de Sud şi în America Centrală. Pe de altă parte, apele sale calde pot alimenta uraganele din centrul şi estul Oceanului Pacific, în timp ce pot încetini formarea uraganelor în bazinul Atlanticului.
Pentru prima oară în istorie, temperaturile vor depăși pragul de încălzire globală de 1,5 grade Celsius, peste nivelurile din era pre-industrială, a anunțat în urmă cu două luni Organizația Mondială de Meteorologie.
Oamenii de știință subliniază că depășirea pragului de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, chiar dacă este îngrijorătoare, va fi probabil temporară. Cu toate acestea, cercetătorii climatici precizează că atingerea acestui prag ar însemna că lumea este cu 1,5 grade Celsius mai caldă decât era în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, înainte ca emisiile generate de combustibilii fosili din industrializare să înceapă cu adevărat să crească.
"Este un alt semnal de alarmă, un avertisment, că nu mergem încă în direcția corectă pentru a limita încălzirea la obiectivele stabilite la Paris în 2015, menite să reducă substanțial impactul schimbărilor climatice”, declarat directorul pe schimbări climatice din OMM, Chris Hewitt.
O mulțime de recorduri climatice au fost deja doborâte în 2023, cu temperaturi în creștere, oceane neobișnuit de fierbinți și niveluri record de poluare.
În Asia, Europa și Americi, valurile de căldură prelungite din acest an au ucis oameni și animale, au distrus culturi și au stârnit îngrijorări cu privire la securitatea alimentară și deficitul de apă, pregătind scena pentru incendii de vegetație fără precedent.
Pragul de 1,5 grade Celsius a devenit un simbol al negocierilor globale privind schimbările climatice. Țările au convenit să „urmeze eforturile” pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius în conformitate cu Acordul de la Paris din 2015. Trecerea peste acest prag în fiecare an timp de un deceniu sau două ar avea efecte mult mai mari ale încălzirii globale, cum ar fi valuri de căldură mai mari, furtuni mai intense și incendii de vegetație mai distrugătoare.
Editor : G.M.