Ecuadorul declară stare de urgență pentru 60 de zile după asasinarea unui candidat la președinție. Data alegerilor rămâne neschimbată

Data publicării:
Ecuador
Ecuadorul declară stare de urgență pentru 60 de zile după asasinarea unui candidat la președinție. Data alegerilor rămâne neschimbată. Foto: Profimedia

Preşedintele Ecuadorului, conservatorul Guillermo Lasso, a decretat joi stare de urgenţă la nivel naţional pentru 60 de zile, în urma asasinării miercuri a candidatului la preşedinţie Fernando Villavicencio, care a fost împuşcat la finalul unui miting electoral organizat la Quito, transmite EFE.

Într-un mesaj adresat naţiunii după o lungă reuniune a comitetului de securitate a statului, Lasso a anunţat că alegerile generale extraordinare vor avea loc pe 20 august, aşa cum era prevăzut, dar cu o desfăşurare de personal militar pe întreg teritoriul naţional ca parte a stării de urgenţă.

"În faţa pierderii unui democrat şi a unui luptător, alegerile nu vor fi suspendate. Ele trebuie să aibă loc, iar democraţia trebuie să fie consolidată. Acesta este cel mai bun motiv pentru a ieşi la vot şi a apăra democraţia, viaţa şi integritatea familiei ecuadoriene şi viitorul ţării', a declarat preşedintele, citat de Agerpres.

Ca urmare a crizei de securitate prin care trece Ecuadorul din cauza creşterii infracţionalităţii şi a violenţei crimei organizate, şeful statului decretase deja, de la sfârşitul lunii iulie, starea de urgenţă, tot pentru 60 de zile, în provinciile Manabi şi Los Rios, precum şi în municipiul Duran, în zona metropolitană Guayaquil.

Declararea stării de urgenţă, care, pe lângă desfăşurarea armatei pe străzi pentru a sprijini activitatea poliţiei, implică suspendarea unor drepturi fundamentale precum libertatea de întrunire şi inviolabilitatea domiciliului, a fost o măsură recurentă a preşedintelui ecuadorian pentru a atenua vârfurile de criminalitate.

De mai bine de doi ani, relatările privind asasinate comise de ucigaşi plătiţi sau de bande criminale au devenit un fapt obişnuit în Ecuador, o situaţie pe care guvernul o leagă în principal de crima organizată şi de traficul de droguri, care a devenit puternic în zona de coastă a ţării.

Preşedintele, care a decretat de asemenea trei zile de doliu naţional pentru pierderea lui Villavicencio, a afirmat că atacul "este o crimă politică ce capătă un caracter terorist".

"Nu avem nicio îndoială că este o încercare de sabotare a procesului electoral. Nu este o coincidenţă că s-a produs cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale", a declarat Lasso.

"Pentru cei care încearcă să intimideze statul, nu vom da înapoi, statul este ferm şi democraţia nu va ceda în faţa brutalităţii acestui asasinat. Nu vom preda puterea şi instituţiile democratice crimei organizate, chiar dacă aceasta este deghizată în organizaţii politice", a adăugat el.

Guillermo Lasso a precizat că atacul a avut loc în jurul orei locale 18:15 (23:15 GMT) "şi a provocat o confruntare între poliţiştii care îl păzeau pe Fernando Villavicencio şi asasini", dintre care unul a murit din cauza rănilor după ce a fost capturat.

"Asasinii, pentru a-şi acoperi fuga, au aruncat o grenadă care nu a explodat în stradă şi care a fost distrusă ulterior printr-o detonare controlată", a indicat şeful statului.

"Investigaţiile continuă şi vom aplica toată rigoarea legii pentru ca responsabilii, atât material cât şi intelectual, să suporte pedeapsa maximă", a adăugat el.

Preşedintele a mulţumit pentru solidaritatea şi sprijinul internaţional şi a apreciat prezenţa la alegeri a unor misiuni de observare din partea unor organizaţii precum Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Statelor Americane (OSA).

La rândul său, preşedinta Consiliului Naţional Electoral (CNE), Diana Atamaint, a reiterat că "datele alegerilor prevăzute pentru 20 august rămân neschimbate, în conformitate cu mandatul constituţional şi legal, precum şi toate activităţile din calendarul electoral".

În acest scop, "forţele armate şi poliţia naţională vor spori securitatea în toate secţiile electorale, astfel încât alegerile să se desfăşoare în condiţii garantate".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri