După încoronare, Charles și Camilla vor călători cu o trăsură aurie de patru tone, veche de 260 de ani

Data publicării:
trasura-charles
După încoronare, Charles și Camilla vor călători cu o trăsură aurie de patru tone, veche de 260 de ani. FOTO: Captură Digi24

La încoronarea lor, regele Charles și regina Camilla vor călători cu cea mai nouă trăsură, dar și cu una dintre cele mai vechi calești regale din Marea Britanie, veche de aproape trei secole și încă funcțională. Procesiunile publice vor fi grandioase, dar mai scurte decât cele de la încoronarea reginei Elisabeta, de acum 70 de ani.

Regele Charles și regina Camilla vor străbate traseul de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey în Caleașca de Stat de la Jubileul de Diamant al reginei Elisabetei.

Sally Goodsir, curator Colecția Regală: "Este prima dată când va fi folosită la o încoronare. A fost realizată pentru regina Elisabeta a II-a în 2014 și a fost folosită prima dată în acel an pentru deschiderea sesiunii Parlamentului, apoi și pentru alte câteva ocazii."

Interiorul trăsurii include obiecte și fragmente simbolice luate din mai multe reședințe regale.

Sally Goodsir, curator Colecția Regală: "Interiorul trăsurii este decorat cu mai multe soiuri de lemn provenite de la castelul Balmoral, conacul Osborne din insula Wight sau palatul Holyroodhouse din Edinburgh, dar care provin din locuri sau de la persoane asociate cu istoria britanică și mondială, de exemplu un fragment din rochia lui Florence Nightingale. Cred că unul din aspectele extraordinare când se pune în mișcare este acela că trăsura este foarte înaltă, semnificativ mai înaltă decât orice mașină din zilele noastre. Are această coroană uriașă de aur deasupra, sculptată din stejar de pe HMS Victory, una din navele amiral ale Marinei Regale în secolul al XVIII-lea. O imagine extraordinară, această trăsură care îl poartă pe suveran, frumos luminată înăuntru, astfel încât acesta să poată fi văzut de mulțime în ziua încoronării."

După slujba de încoronare, cuplul regal va urca într-o altă trăsură, veche de 260 de ani, și va porni în procesiune, pentru a saluta mulțimile. În mintea multora, Caleașca Aurie de Stat ar fi din aur solid. Nu este așa...

Sally Goodsir, curator Colecția Regală: "Aurul este un metal destul de moale și greu, nu ar fi potrivit pentru o caleașcă. De aceea, Caleașca Aurie de Stat este realizată din lemn aurit. Această trăsură va fi piesa centrală a unei procesiuni mai lungi, de la Westminster Abbey înapoi la Palatul Buckingham."

Este uriașă. Are aproape patru metri înălțime și peste șapte metri lungime. Cântărește patru tone. Din acest motiv, se poate deplasa doar în ritm de mers la pas, ceea ce sporește măreția acestei mari procesiuni regale.

Exact așa a fost în 1953, la încoronarea mamei lui Charles, regina Elisabeta a II-a.

Caleașca a fost restaurată contra sumei de 10.000 lire sterline (226.000 la cursul de astăzi - n.r.).  

Sally Goodsir, curator Colecția Regală: "Aceasta este cea de-a doua trăsură din țară ca vechime și aflată încă în uz. A fost realizată în 1762, ceea ce face din ea o caleașcă incredibil de veche aflată în uz. Este un lucru incredibil de special de văzut, ne amintește de lumea de acum câteva secole, o lume pe care probabil că nu ne-o putem imagina astăzi cu toate trăsurile, caii de pe străzi. Când va trece pe lângă tine pe stradă, vei apuca să vezi doar o imagine aurită cu suveranul înăuntru."

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...