După ce au fost grațiați de președinte, doi foști miniștri din Polonia au aflat că sunt obligați să facă închisoare

Data publicării:
Andrzej Duda incruntat
Andrzej Duda, președintele Poloniei. Foto: Profimedia

Fostul ministru polonez de interne Mariusz Kaminski şi fostul său adjunct Maciej Wasik trebuie să execute pedepse cu închisoarea, deşi fuseseră graţiaţi de preşedintele Andrzej Duda, a stabilit luni un tribunal din Polonia, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Kaminski a fost considerat în primă instanţă vinovat de abuz de putere în fosta sa calitate de şef al unei agenţii anti-corupţie, însă preşedintele Andrzej Duda l-a graţiat în 2015, la câteva săptămâni după ce a ajuns la putere partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS).

Unii jurişti au contestat dreptul lui Duda de a semna graţierea înaintea unei sentinţe definitive în apel, iar anul trecut Curtea Supremă a decis că dosarul trebuie redeschis. În decembrie, Kaminski şi Wasik au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare; ambii au susţinut că nu sunt vinovaţi.

Şeful statului a insistat luni că graţierea trebuie să rămână valabilă, dar la scurt timp după aceea o instanţă din Varşova a anunţat că este pregătită documentaţia necesară pentru încarcerarea lui Kaminski şi a lui Wasik.

Deputatul PiS Rafal Bochenek a apreciat că decizia judecătorească este "scandaloasă", adăugând într-un comentariu în reţeaua socială X că ea "dovedeşte lipsa de respect" a noului guvern "faţă de lege şi de principiile constituţionale, inclusiv dreptul preşedintelui de a graţia".

Şeful cancelariei lui Duda a declarat că i-a invitat pe cei doi foşti miniştri la palatul prezidenţial marţi dimineaţa, pentru o ceremonie care va marca numirea unor noi consilieri.

Opiniile juriştilor sunt împărţite, menţionează Reuters. Preşedintele camerei inferioare a parlamentului, Szymon Holownia, consideră că verdictul din decembrie a anulat mandatele de parlamentari ale lui Kaminski şi Wasik, însă aceştia nu au fost de acord şi şi-au anunţat intenţia de a participa la următoarea şedinţă.

Holownia a apreciat că în sistemul judiciar există un "haos procedural". El a cerut ca decizia de invalidare a mandatelor parlamentare să revină Camerei pentru Legea Muncii, în timp ce Kaminski şi Wasik consideră că instanţa competentă este Camera de Control Extraordinar, creată de fostul guvern, unde au fost numiţi judecători conform unor reguli considerate de critici şi de organisme europene ca neconforme cu statul de drept.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...