La 40 de ani după ce au plecat din cauza vânării excesive, balenele albastre au revenit în largul coastelor spaniole ale Atlanticului

Data actualizării: Data publicării:
balenă albastră întoarsă în galica
Este posibil ca balenele albastre să se fi întors în Galicia şi dintr-un fel de nostalgie sau memorie ancestrală. Sursă foto: Bottlenose Dolphin Research Institute

Balenele albastre, cele mai mari mamifere din lume, au revenit în largul coastelor Spaniei ale Oceanului Atlantic după o absenţă de peste 40 de ani, un fenomen îngrijorător potrivit experţilor, care se tem că schimbările climatice determină întoarcerea exemplarelor acestei specii în locul unde au fost vânate până aproape de extincţie, informează The Guardian

Prima balenă albastră a fost zărită în largul coastelor Galiciei, din nord-vestul Spaniei, în 2017 de Bruno Díaz, un biolog marin, conducătorul Centrului de cercetare al delfinului cu bot gros din municipalitatea O Grove, Galicia, transmite Agerpres. 

Un alt exemplar a fost zărit în 2018, iar un altul în anul care a urmat, după care, în 2020, s-au întors ambele exemplare. În urmă cu mai bine de o săptămână, un alt exemplar a fost zărit în largul insulelor Cies, în apropiere de O Grove. 

Díaz a spus că nu este încă foarte clar dacă criza climatică le determină pe aceste mamifere să-şi schimbe obiceiurile şi să revină într-o zonă unde au fost vânate aproape până la extincţie. 

Cred că moratoriul privind vânătoarea de balene a fost un factor-cheie, a spus biologul, subliniind și că în anii 1970, chiar înainte ca interdicţia să fie instituită, o întreagă generaţie de balene albastre a dispărut. Acum, după mai bine de 40 de ani, vedem descendenţii puţinelor exemplare care au supravieţuit.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Întoarcerea balenelor albastre reprezintă un semn de alarmă direct legat de criza climatică

În Galicia, industria vânătorii de balene are o istorie îndelungată şi există aici zeci de porturi pentru vânătoarea de balene. Spania a interzis vânarea balenelor abia în 1986, când deja se amplificase fenomenul de extincție al balenelor albastre în regiune. 

Cu toate acestea, nu toată lumea consideră întoarcerea balenelor o veste bună.

Sunt pesimist întrucât există mari şanse ca schimbările climatice să aibă un impact major asupra habitatului balenelor albastre, a declarat pentru publicaţia La Voz de Galicia, Alfredo López, un biolog marin în cadrul unui ONG din Galicia, care se ocupă cu studierea mamiferelor marine. 

În primul rând pentru că ele nu se aventurează niciodată la sud de Ecuator, iar dacă încălzirea globală împinge această limită înspre nord, habitatul lor va fi redus. Iar în al doilea rând, dacă acest lucru înseamnă că hrana pe care o consumă în mod normal nu mai este disponibilă, atunci suntem martorii unui eveniment dramatic şi nu avem nimic de sărbătorit, a mai spus Alfredo López.

Citește și: De ce nu e bine să bem apa mării și cum se hidratează balenele și delfinii într-un ocean plin de sare

La rândul său, biologul marin Bruno Díaz speculează că exemplarele acestei specii s-ar fi întors în Galicia şi dintr-un fel de nostalgie sau memorie ancestrală. 

În ultimii ani, s-a descoperit că migraţia balenei se bazează pe memorie şi nu pe condiţiile de mediu, a spus el. Anul acesta, nu a existat o îmbogăţire notabilă a planctonului şi totuşi au venit. Experienţele sunt reţinute în memoria colectivă şi determină revenirea speciei, a mai punctat Díaz.

Cercetătorii cred că acest tip de memorie sau cunoaştere culturală există la multe specii şi este un factor-cheie în supravieţuirea lor.

Un exemplar tipic de balenă albastră are o lungime între 20 și 24 de metri şi cântăreşte 120 de tone, echivalentul a 16 elefanţi, însă au fost descoperite şi specimene cu o lungime de până la 30 de metri şi care ajungeau să cântăreacă și 170 de tone.

Citește și: VIDEO. Balenă eșuată pe o plajă stâncoasă din Alaska, ținută în viață cu găleți de apă timp de 6 ore, până a crescut nivelul mării

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri