După 18 luni de negocieri, Senatul SUA a adoptat un plan de 430 miliarde de dolari pentru climă şi sănătate, o victorie pentru Biden

Data actualizării: Data publicării:
joe biden sustine un discurs
Senatul american a adoptat, duminică, după 18 luni de negocieri şi o noapte maraton de dezbateri, planul preşedintelui Joe Biden cu privire la climă şi sănătate. FOTO: Captură Twitter

Senatul american a adoptat, duminică, după 18 luni de negocieri şi o noapte maraton de dezbateri, planul preşedintelui Joe Biden cu privire la climă şi sănătate, o victorie semnificativă pentru liderul de la Casa Albă cu mai puţin de 100 de zile înainte de alegeri cruciale. Democraţii au aprobat acest plan de investiţii de peste 430 de miliarde de dolari care, săptămâna viitoare, va fi votat de Camera Reprezentanţilor.

"Drumul a fost lung, dificil şi sinuos", a declarat liderul democrat al Senatului Chuck Schumer înaintea votului, în aplauzele furtunoase ale taberei sale.

Rezultat al unor compromisuri dificile cu aripa dreaptă a Partidului Democrat, planul include cea mai mare investiţie angajată vreodată în SUA pentru climă - 370 de miliarde de dolari pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030.

Prin această reformă, un american va primi până la 7.500 de dolari credite fiscale pentru achiziţionarea unei maşini electrice, iar instalarea panourilor solare pe acoperiş va fi acoperită în proporţie de 30%. Această reformă ar trebui, de asemenea, să permită întărirea rezistenţei pădurilor în faţa incendiilor de amploare care devastează vestul ţării şi a căror înmulţire este cauzată de încălzirea globală.

Câteva miliarde de dolari în credite fiscale vor fi oferite şi celor mai poluante industrii pentru a le ajuta în tranziţia energetică, măsură puternic criticată de aripa stângă a partidului, care a trebuit să accepte actualul text în lipsa convenirii unui acord mai ambiţios după luni întregi de negocieri.

Sosit la putere cu planuri uriaşe de reformă, Joe Biden şi-a văzut planurile îngropate, înviate şi iarăşi îngropate de un senator foarte moderat din tabăra lui, Joe Manchin. Având în vedere majoritatea democrată foarte subţire din Senat, reprezentantul Virginiei de Vest, stat cunoscut pentru minele sale de cărbune, are practic drept de veto asupra acestor planuri. La sfârşitul lunii iulie, liderul democraţilor din Senat a reuşit în cele din urmă să obţină un compromis din partea lui Manchin.

Influentul senator de stânga Bernie Sanders a prezentat în cursul nopţii mai multe amendamente menite să întărească aspectul social al textului, care în ultimele luni a fost considerabil erodat.

Textul prevede investiţii în valoare de 64 de miliarde de dolari în sănătate şi reducerea treptată a preţului la anumite medicamente, care pot fi de până la zece ori mai scumpe decât în alte ţări bogate.

Progresiştii au fost însă nevoiţi să abandoneze ambiţiile privind grădiniţe şi colegii publice gratuite şi o îngrijire mai bună pentru persoanele în vârstă.

"Milioane de pensionari vor continua să aibă dinţi stricaţi şi să nu primească protezele dentare, aparatele auditive sau ochelarii pe care le merită", a criticat Bernie Sanders situaţia în Senat. "Acest proiect de lege nu face nimic pentru a rezolva această problemă", a spus fostul candidat la preşedinţie. Însă tabăra democrată, nerăbdătoare să pună în aplicare acest plan înaintea periculoaselor alegeri legislative din noiembrie şi să ofere o victorie unui preşedinte cu popularitate anemică, s-a unit şi a respins marea majoritate a amendamentelor.

În paralel cu aceste investiţii masive, proiectul de lege îşi propune să reducă deficitul public cu un nou impozit minim de 15% pentru toate companiile ale căror profituri depăşesc un miliard de dolari. Acesta urmăreşte să împiedice anumite corporaţii mari să folosească lacunele fiscale care le permiteau până acum să plătească mult mai puţin decât rata noţională.

Se estimează că această măsură ar putea genera venituri federale de peste 258 de miliarde de dolari în următorii zece ani.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...