Două maşini ale Ambasadei Italiei din Grecia, vizate de dispozitive explozive. Una a explodat vineri dimineață

Data publicării:
Mașină de poliție din Grecia
Foto: Profimedia

Două maşini ale Ambasadei Italiei în Grecia au fost vizate de dispozitive explozive vineri dimineaţă devreme, unul dintre vehicule explodând fără a provoca răniţi, potrivit poliţiei care a precizat că nu a primit nicio revendicare, relatează France Presse.

Un dispozitiv de fabricaţie artizanală a explodat în jurul orei 4.00 locale (2.00 GMT) şi a distrus unul dintre cele două vehicule în parcarea reşedinţei primului consilier al ambasadei, în suburbiile Atenei, potrivit poliţiei elene.

Celălalt dispozitiv artizanal, depus în apropierea celei de-a doua maşini diplomatice, nu a explodat, potrivit poliţiei care a deschis o anchetă.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat la Roma că a fost "un atac probabil de origine anarhistă", scrie Agerpres.

Lidera de extremă dreaptă şi-a exprimat de asemenea "preocuparea profundă", precum şi "gândurile personale şi ale guvernului italian faţă de primul consilier al Ambasadei Italiei la Atena, Susanna Schlein".

"Urmăresc cu cea mai mare atenţie cazul, de asemenea prin intermediul ministrului de externe Antonio Tajani, care se duce astăzi la Atena" pentru a participa la o reuniune a responsabililor europeni ai Partidului Popular European (PPE), a declarat ea.

La rândul său, Atena "a condamnat ferm atacul". "Astfel de acţiuni inacceptabile nu vor perturba în niciun caz relaţiile excelente şi legăturile de prietenie de lungă durată dintre Grecia şi partenerul şi aliatul ei Italia", se arată într-un comunicat al Ministerului grec de Externe.

Actul nu a fost încă revendicat, potrivit poliţiei.

Atentatele cu dispozitive incendiare artizanale, provocând adesea pagube dar rareori victime, împotriva unor ţinte politice diplomatice, băncilor sau companiilor străine, sunt frecvente în Grecia. Poliţia învinuieşte adesea grupuri ale mişcării de extremă stângă sau anarhiste, aminteşte AFP.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri